Plângerile lui Ieremia se numără, pe drept cuvânt, printre marile bijuterii poetice ale Vechiului Testament, carte care în limba ebraică se numeşte Eca, ceea ce în traducere înseamnă: „Vai, cum” (apud Valeriu Anania).
Genul literar al celor cinci poeme este cel elegiac, specific, cu precădere literaturii funebre. Ieremia, după cucerirea Ierusalimului de către Nabucodonosor, deplânge starea jalnică a cetăţii pustiite, ajungând într-o stare înfiorătoare, precum şi jalea locuitorilor mânaţi pe drumul exilului, de unde unii nu se vor mai întoarce niciodată.
Construcţia celor cinci poeme a fost făcută după reguli riguroase, prozodice, folosindu-se numărul literelor din alfabetul ebraic, aceasta făcând parte din taina vechii poezii ebraice.
Sensibilul poet, Ieremia profetul, după tălmăcitorii avizaţi, rămâne autorul incontestabil şi al celor cinci poeme, numite, Plângeri.
Iată, poemul cinci, parcă ar fi scris pentru noi cei de azi:
1. „Adu-Ţi, aminte, Doamne, de ce-a dat peste noi,
Priveşte-ne ocara!
2. Întreaga moştenire ni s-a mutat la alţii,
casele la străini.
3. Orfani suntem de tată,
iar mamele, de parcă ar trăi în văduvie
4. Din propria fântână bem apă şi dăm bani.
Şi ne plătim pădurea ducându-o, grea în cârcă.
5. Prigoană grea, grumaz înconvoiat,
Munciţi am fost şi n-am avut odihnă.
6. Părinţii în păcate au trăit şi nu mai sunt.
Noi le purtăm păcatul.”
Ca drept mângâiere, să citim, din când în când, Cartea Plângerile lui Ieremia.
Ne vom întări pentru zilele ce vor mai veni!
Calinic Argeșeanul, Scrisoarea lui Dumnezeu, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016.
