Skip to main content


Cine nu ştie că cea mai mare carte a lumii este Biblia sau Sfânta Scriptură?

Că se poate citi de oricine şi cu un folos vădit, nu se mai îndoieşte nimeni!

Din paginile Sfintei Scripturi aflăm învăţăturile folositoare şi mântuitoare. Sfântul Atanasie cel Mare spune: „Iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este acea vestire despre Mântuitorul: că El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi că pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind-o în toată Scriptura de Dumnezeu insuflată”, Cum însuşi Domnul a spus: „Cercetaţi Scripturile, că ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine.”[1]

Cine nu ştie că Duhul Sfânt a inspirat Scriptura şi că proorocii şi slujitorii lui Dumnezeu nu au fost înşelaţi?

Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşită. Fiind scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul veşnic şi nu se contrazice cum se contrazic scrierile păgâne sau alte scrieri, iar proorociile sunt de acord cu evangheliile pentru că toţi au vorbit şi au scris insuflaţi de Duhul Sfânt.

Sfânta Scriptură are putere covârşitoare. Ea a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Iată cum ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, dintre încheietură şi măduvă, şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii.”[2]

Vom arăta mărturia Fericitului Ieronim, mare cărturar şi tâlcuitor al Sfintei Scripturi: „Te rog spune-mi ce este mai sfânt ca acest cuvânt al lui Dumnezeu? Ce este mai plăcut ca această bucurie? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele stăpânului tău… decât ca aceste cuvinte ale stăpânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni! Aibă ceilalţi averile lor, beie din cupe împodobite cu pietre preţioase, strălucească în stofe de mătase…, fie neputincioşi în a-şi răpune bogăţiile prin felurite plăceri! Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul călăuză” .

Să luăm aminte, să avem pavăză şi călăuză în toate zilele vieţii noastre pe Iisus Hristos, despre care ne vorbeşte Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Ioan 5, 39

[2] Evrei 4, 12