După cum se ştie, Biblia sau Sfânta Scriptură cuprinde Vechiul Testament din 39 de cărţi scrise într-o perioadă de o mie de ani (1250 – sec. al II-lea) înainte de Hristos.
Cărţile din Noul Testament, 27 la număr, au fost scrise în primul veac după Hristos, iar cele mai multe până în anul 70. Doar scrierile Sfântului Ioan Evanghelistul au fost redactate după anul 70 şi sfârşitul veacului întâi.
Dacă cineva ne-ar întreba ce înseamnă „Testament”, am răspunde: hotărâre luată de cineva cu scopul de a fi respectată după moarte. Sfinţii Părinţi ne învaţă că cele două Testamente – cel Vechi şi cel Nou – arată voinţa lui Mesia, Iisus Hristos, de a ne face moştenitori ai împărăţiei veşnice pe toţi cei care vom crede în El. Această voinţă a lui Iisus Hristos despre cele două Testamente o arată Sfântul Apostol Pavel: „Şi pentru aceasta El (Hristos) este mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Căci un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără sânge.”[1]
Când vorbim despre Scriptura Vechiului şi a Noului Testament, cuvântul „Testament” are şi înţelesul de „legământ”. Acest „legământ” dintre Dumnezeu şi om a fost făcut îndată după căderea acestuia din urmă, luând forma făgăduinţei că sămânţa femeii va zdrobi capul diavolului. Acest legământ a fost uitat de oameni. Mai târziu a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam,[2] fiind încheiat prin scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu.[3]
Legământul nou, adică Testamentul nou, făcut la Cina cea de Taină între Dumnezeu şi om „Legea cea nouă”, adusă omenirii de către Domnul nostru Iisus Hristos este legământul nostru veşnic.
Canonul 85 Apostolic cuprinde cărţile Vechiului şi Noului Testament în număr de 39 şi respectiv 27, ca şi pe cele canonice, iar 14 sunt bune de citit, numite şi apocrife.
Aşadar, Noul Testament cuprinde 27 de cărţi canonice, recunoscute încă din secolul al IV-lea şi prin hotărârea Sinodului local din Laodiceea, din anul 360, şi prin hotărârile Sinodului VII ecumenic, din anul 787.
Până astăzi, astfel au rămas în conştiinţa şi rânduiala Bisericilor: Ortodoxă, Catolică şi Greco-Catolică.
Calinic Argeșeanul
[1] Evrei 9, 15-18
[2] Facere 12, 1-4
[3] Ieşire 20
