Prin Descoperirea sau Revelaţia naturală avem bucuria să cunoaştem din „făpturi, […] veşnica Lui putere şi dumnezeire”[1], cum scrie Sfântul Apostol Pavel. La această cunoaştere pot ajunge făpturile raţionale şi dornice de a se apropia de Dumnezeu.
Pentru a trece prin Porţile Creştinismului, trebuie să înţelegem şi să ajungem la Descoperirea sau Revelaţia pe calea supranaturală. O astfel de taină a înţelegerii, după cum cu bucurie îmi place să o numesc, nu poate fi primită şi pricepută decât de către omul curat şi credincios, prin dreaptă credinţă, zidită pe o solidă cultură teologică şi laică.
Câtă bucurie n-a cuprins inima lui Avraam şi a Sarrei, când la Stejarul din Mamvri,[2] s-a arătat Dumnezeu sub chipul a trei îngeri, ca semn minunat de încredinţare? Sfânta Treime li s-a arătat pentru a li se aduce bucuria naşterii de prunc la adânci bătrâneţe! Ce poate fi mai delicat şi mângâietor?
Dar bucuria arătării lui Iisus Hristos după Înviere, către femeile mironosiţe şi ucenicii Săi cutremuraţi de spaime? Aceste descoperiri pe cale supranaturală sunt date sufletului omenesc printr-o iluminare dumnezeiască, pe care nu o putea avea prin puterea cugetării sale limitate.
Această lucrare asupra vieţii omului, prin anumite adevăruri ale descoperirii dumnezeieşti, este numită insuflare sau inspiraţie dumnezeiască. Ea este, totodată, un act duhovnicesc, deoarece se face pe dinăuntru, în adâncul fiinţei noastre.
Iată că în Sfânta Scriptură, ni se arată în multe locuri, dintre care vom aminti doar câteva[3], că Dumnezeu Însuşi este Cel care vorbeşte prin prooroci. Iar Sfântul Apostol Pavel spune în scrisoarea către Evrei, rezumând astfel felurimea Descoperirilor: „După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a grăit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă, ne-a grăit nouă prin Fiul.”[4]
De la Iisus Hristos încoace, şi până la sfârşitul veacurilor, nimeni nu mai poate crede că este în ipostaza lui Iisus cel veşnic, Fiul lui Dumnezeu, aşa cum îndrăznesc unii să se substituie, dându-se drept salvatorii lumii.
Cine se crede acum Iisus, venit dintre oameni, să-şi probeze puterea intrând de viu în foc, într-un cuptor de şapte ori încins, ca şi Daniel şi cei trei tineri din Babilon. Ce va rămâne din toată povestea aceasta, vom vedea după aceea.
Dar mai întâi să dăm foc ignoranţei, orgoliului şi prostiei!
Calinic Argeșeanul
[1] Romani 1, 20
[2] Facere 18, 1-2
[3] Ieşire 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8,1; Avacum 2, 2, etc.
[4] Evrei 1, 1-2
