Cu Friedrich Nietzsche (1844-1900), m-am „întâlnit” în anul 1964 la Cluj, cunoscând pe profesorul universitar George Buș (nu e vorba de vreunul din președinții SUA), care a participat la hirotonia întru preot la Catedrala cea măreață, ctitoria lui Nicolae Iva, episcop celebru.
Nu știu ce a înțeles acest George Buș „cumătrul” meu, căruia i-am botezat ca „naș” prima odraslă, pe Mălina, că, ușor-ușor, îmi trimitea scrisori lungi și late cu texte (manuscrise) traduse din limba germană din opera lui Nietzsche, din anul 1886: „Dincolo de bine și de rău!”
Acest gânditor german, care a trăit 56 de ani, a fost mereu bolnav la trup, suferind din 1870 de difterie și dizenterie, cu urmări nefericite. Dar el, sărăcuțul, suferea și cu capul, spunând că este „o dinamită”, se înțelege că nu la propriu, se referea la scrisul lui din operele: Nașterea Tragediei, 1872; Așa grăit-a Zarathustra, 1883-1885; Dincolo de bine și de rău, 1886; Amurgul idolilor, 1888.
Acest bolnav, aproape toată viața, s-a născut în anul 1844, în Prusia, într-o familie religioasă: tatăl lui, unchiul și bunicii erau cu toții preoți luterani. Când Nietzsche era micuț, tatăl său și fratele mai tânăr au murit, el fiind crescut de mamă, de bunică și de două mătuși.
Dotat intelectual, numai la 24 de ani, ajunge profesor universitar la Basel, unde a avut bucuria să întâlnească pe compozitorul Richard Wagner, influențându-l în chip deosebit, dar, antisemitismul lui l-a obligat pe Nietzsche să pună capăt prieteniei lor.
În anul 1879 demisionează de la catedra de profesor, iar zece ani i-a petrecut călătorind prin Europa. În anul 1889 s-a prăbușit pe stradă în timp ce încerca să apere un cal biciuit (luați aminte) de stăpânul lui și a suferit un soi de cădere nervoasă, de pe urma căreia nu și-a mai revenit până la moarte, în anul 1900, la o vârstă tânără de numai 56 de ani!
Sperăm că nu vom pune la încercare răbdarea cititorului elegant și cult, ca să zăbovească la anumite capitole, cum ar fi: „Zaratuhustra vieții; Iată Supraomul; Răsturnarea vechilor valori; Blasfemia împotriva vieții; Lumea reală; Valorile creștine; O lume ce nu poate fi atinsă; Cea mai persistentă eroare a filosofiei; Cum să ne creăm pe noi înșine”!
Așadar, una câte una!
Calinic Argeșeanul