În anul 1711, David Hume (1711-1776) s-a născut în Edinburgh – Scoția. Fiind un prunc precoce, a intrat la Universitatea din Edinburgh la vârsta crudă, de numai 12 ani, în jurul anului 1729. În acest răstimp, s-a ostenit să caute „un mijloc prin care să poată fi stabilit adevărul”, depunând un efort susținut.
Franța i s-a părut un spațiu potrivit pentru dezvoltarea sa intelectuală și se mută în La Fleche, în Anjou, aici scriind „Tratatul asupra naturii umane” (1739), în care și-a formulat toate ideile sale filosofice, înainte de a reveni la Edinburgh, locul de naștere.
Se reîntoarce, în anul 1763, din nou, în Franța, de data aceasta ca ambasador la Paris, unde s-a întâlnit și împrietenit cu marele filosof Jean Jacques Rousseau, și a devenit, cu preponderență, cunoscut ca filosof.
Cea mai întinsă lucrare, care i-a ocupat lui David Hume, cei din urmă ani din viață, a fost: „Dialoguri asupra religiei naturale”, scrisă cu „precauție excesivă”, texte care au fost publicate doar după moartea sa, în anul 1779, el sfârșindu-și viața în 1776.
Trebuie să reamintim că, în anul 1748, a publicat o lucrare stufoasă: „Cercetare asupra intelectului omenesc”, ce ar trebui să fie cunoscută și în secolul XXI.
În „Tratatul asupra naturii umane”, David Hume argumentează inovator și strălucit, ideile sale, dar care au fost ignorate la data publicării lor, în 1739, cu toate că au fost o culme, un apogeu al empirismului (de la gândire, la simțire…există empirism logic și empirism social. Din limba greacă veche, care înseamnă text sau încercare de a afla. Există și o Teologie empirică exprimată prin Patrologie și Literatură Patristică, experiența și discernământul duhovnicesc al oricărui Sfânt Părinte).
David Hume a fost cunoscut în țara sa, ca autor al unei Istorii a Marii Britanii, decât ca filosof renumit; dar în Germania, Immanuel Kant susține că a fost trezit din „somnul său dogmatic”, descoperind și citind pe David Hume, a cărui filosofie a influențat mediul filosofic al secolelor XIX și XX.
Calinic Argeșeanul
