Cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Racla ce adăpostește Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, aflată în patrimoniul Asezamantului Sfinții Împărați Constantin și Elena din Pitești, ajunge la Manastirea din Vedea.
Programul liturgic este urmatorul:
– Miercuri 30 oct. la ora 10 primirea SF. Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie la secția 1 a spitalului de psihiatrie Vedea, unde se va săvârși Taina Sfântului maslu și închinarea tuturor bolnavilor la sfintele moaște.
– De la 12.30 moaște vor sta la Mănăstirea Sf Treime din Vedea.
– Joi 31 oct. 8.30 Sf Liturghie la la Biserica Mânăstirii, la ora 10.00 Taina Sfântului Maslu la secția 2 a spitalului de psihiatrie unde se vor închina toți pacienții.
– De hramul Mănăstirii în data de vineri 01 noiembrie la ora 08.00 se va oficia acatistul sfântului Nectarie, Utrenia, iar de la ora 10.00, Sfânta Liturghie, unde va participa un sobor de preoți .
– La 16.00 se va randui rugăciune de mulțumire către SF ier. Nectarie și racla se reîntoarce la Pitesti.