Skip to main content

Pricesnele sunt vechi cântări religioase, ce au darul de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi a păstra cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti. Ascultându-le atent, ne dăm seama de două aspecte importante. În primul rând, interpretarea scoate în evidenţă sensibilitatea şi delicateţea sufletului uman aflat în stare de rugăciune, iar în al doilea rând, muzica bisericească sau cântarea liturgică reprezintă forma de manifestare, modul de a fi al îngerilor în Împărăţia lui Dumnezeu.

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, biserica „Sfintele femei Mironosițe” a Parohiei Găvana IV s-a umplut de glasurile cristaline ale unui grup coral de elevi ai clasei a II- a A, de la Școala Gimnazială Matei Basarab, Pitești. Aceștia, coordonați de Doamna Învățătoare Ileana Silveanu, îmbrăcați în frumoase costume populare, au interpretat cu măiestrie, din cafasul bisericii, piesele Robii Domnului, Sub o salcie pletoasă și O, minune!, spre încântarea credincioșilor prezenți.