Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu!
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a desfășurat o activitate socială, în care părintele slujitor Ungurenuș Florentin de la Parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș, a dăruit alimente, fructe și dulciuri, pentru beneficiarii azilului din municipiu.