Skip to main content


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză, în preajma Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica Valea Danului în parteneriat cu Școala Gimnazială din localitate.


 


 

Puterea de a dărui vine de la Dumnezeu, de aceea un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie imensă și ne bucurăm de fericirea celuilalt când primește darul nostru.

În cântec de colinde, la Nașterea lui Hristos, copiii din satul Valea Danului au primit daruri de la oameni cu inima largă. Mihai Sorica, Claudiu Matei și Cristian-Daniel Tănase de la Off-Road Club Pitești și Adina Zoican de la Academia Edu Curtea de Argeș au înfrumusețat sărbătoarea Crăciunului prin darurile făcute în cadrul unui frumos parteneriat cu Parohia Valea Danului reprezentată de preoții Dumitru Mihăilescu și Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș și Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului reprezentată de profesor Elena Ilina.  

Nimic nu se compară cu fericirea pe care o simți știind că ai făcut ceva folositor pentru aproapele tău, atunci ești cel mai aproape de Dumnezeu.