Știam, ca mai toată lumea românească, de ce se poate întâmpla în „Bucureștiul iubit!”, cum se mai cântă atât de frumos de rapsozi.
Mai demult se spunea de către cei care măsoară calitatea aerului respirabil, că ar fi încărcat cu tone întregi de praf, cam neobservabil, dar cu urmări vizibile mai târziu.
Când am citit în cartea: Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor, scrisă de neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea, am rămas descumpănit, citind: „Actualmente în București, s-a observat înmulțirea cazurilor de boli neurodegenerative, demență, Parkinson și Alzheimer, la persoanele în vârstă, care, stând în casă, mai ales în timpul pandemiei, au inhalat acest aer cu totul poluant, produs în apropierea Bucureștiului. Este obligatoriu să avem un aer curat. La fel de important este să nu mai tăiem pădurile.
Eu nu înțeleg deloc atitudinea asta, când știm clar că acest oxigen se produce din zona de fotosinteză, din zona pădurilor. Cu cât sunt mai adunate pădurile, fac numai bine structurilor umane: produc aer curat, creează un pol de ozonificare a țării, de curățare generală a climei din orice regiune. Vă închipuiți care este situația unui om care trăiește în Sahara, în deșert. Așa vrem să ajungem? În cazul acestor defrișări pe care le facem, nu ajungem decât la o deșertificare a acestei țări și nu obținem nimic bun. În pădure cresc fauna, flora; în pădure merg copiii să-și oxigeneze creierul, în pădure sunt cabane, se poate trăi frumos, se poate trăi sănătos. În pădure, creierul nostru și plămânii funcționează mult mai bine, în pădure respiră întreg organismul. Degeaba vorbim de boli respiratorii grave cum sunt cancerul pulmonar, tuberculoza și altele, dacă nu-i ducem pe acești pacienți să-i tratăm la sanatorii specializate din pădurile României. Marile sanatorii pentru tratarea TBC-ului au fost construite exact în pădurile din România. Poate că nu erau oameni foarte inteligenți, însă un singur lucru e sigur: erau oameni foarte înțelegători și devotați acestei probleme în timpul comunismului. Și sanatoriile au dispărut (o parte din ele) și pădurile au dispărut. Personal nu înțeleg de ce, pentru că ne punem întrebarea: Noi, copiilor noștri, ce le mai lăsăm? O țară cu pădurile tăiate, asta vor să vadă? Este un dezastru!”, încheie savantul Ciurea durerea sa!
Oricum, oxigen mai este în România! Să rugăm pe Domnul Dumnezeu ca să nu se mai repete în viața lumii o experiență ca în Hiroshima și Nagasaki!
Să ne ferim de a bombarda centralele nucleare. Se poate provoca un război atomic, distrugător pentru viața omenirii!
Să ne apărăm Creierul!
Să ne apărăm viața unică pe acest Pământ! Încăpem toți, ca pruncii!
Calinic Argeșeanul