Cred că, dintre lucrările mai deosebite iniţiate în Eparhia Râmnicului şi Argeşului, a fost, desigur, consolidarea Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, din oraşul Curtea de Argeş, monument unic la noi în ţară, prin importanţa lui istorică şi religioasă, din secolul al XIV-lea.
După venirea ca arhiereu în acest spaţiu divin, cu oameni de aur, am încercat de câteva ori, în vizitele de la Biserica Domnească, să mă urc pe schele să vedem cum merg consolidările şi restaurările. Aveam dorinţa de a mă convinge, văzând cu proprii ochi lucrările ce durau de aproape douăzeci de ani.
Pictorul restaurator, Dan Mohanu, om harnic, cuminte şi priceput întru reparaţiuni şi consolidări de picturi murale, lucra de unul singur, ca specialist, ajutat de calfe şi studenţi care se pregăteau în domeniu.
De ani de zile, câteva luni pe an, iulie – septembrie, cu dragostea lor mare pentru valorile spirituale şi istorice ale României, şi cu banii primiţi, doar pentru drum şi trei sticle de apă, sperau cu disperare că se va găsi înţelegere pentru grăbirea lucrărilor de consolidare şi restaurare.
Am vizitat locaşul basarab de câteva ori pe an. Când intram în Biserica Domnească, privirea mi se oprea în pădurea de schele făcută de câteva zeci de ani.
– Bine aţi venit, Sanctisime, mă întâmpina Elena Teodorescu, numită Puşa, muzeograful savant şi cu o dăruire rar întâlnită, făcând cunoscute valorile argeşene şi româneşti, deopotrivă.
– Bine v-am găsit la dumneavoastră acasă, zic eu fără grăbire.
– La noi acasă, că doar vă cheamă Calinic Argeşanul, a fost răspunsul prompt al muzeografei sprintenă la privire şi cuvânt.
– De când este schela aici în Biserica Domnească?
– De zeci de ani. Nu se mai termină consolidarea de la cutremurele din 1977 şi 1986. Încercând să mă urc pe schelă să văd stadiul lucrărilor, Elena Teodorescu, mă agrăieşte:
– Nu-i voie să urcaţi. În primul rând este periculos cu schela asta şubredă. În al doilea rând, maestrul Dan Mohanu nu îngăduie nimănui să urce fără învoirea lui şi dacă, mai ales, nu este de faţă, se grăbeşte domnişoara Puşa, să mă avertizeze cu hotărâre.
– Oricum eu tot mă sui să văd cum se desfăşoară lucrările istorice de aici, spre dezamăgirea Puşei, că nu dau ascultare poruncilor sale.
Ajuns sus, cu precauţie, văd întreaga lucrare. Porţiuni de zidire neconsolidată de putea, pe alocuri, să-ţi intre chiar şi capul până-n umeri. În partea stângă, în pronaos, la arcadă, căzuse cheia de boltă şi se desprinseseră câteva cărămizi, punând în pericol întreg arcul susţinător al turlei.
Peste aceste cărămizi ieşite, Dan Mohanu a dat cu frescă pentru restaurare, nefăcându-se consolidarea zidurilor mai înainte de începerea restaurării.
Cele văzute m-au umplut de mânie. Am coborât de pe schelă. Am cerut adresa şi telefonul lui Dan Mohanu, crezându-l un moşneag neputincios, după cum arătau lucrările bălmăjite cu mare „ştiinţă”.
După câteva zile Dan Mohanu soseşte la Curtea de Argeş. Mare mi-a fost surpriza. Mă aşteptam să văd un bătrân cocoşat de atâtea restaurări şi când acolo, mi se arăta un tânăr blond, de statură atletică şi cu păşire de alteţă regală. Mânia m-a cuprins şi mai mult. Nu mă împăcam, în gând, ca o lucrare aşa de pretenţioasă să cadă pe mâna unui restaurator tânăr, care nu are experienţă îndestulătoare.
– Credeam că eşti un moşneag, domnule Dan Mohanu, îi zic la prima vedere. Faţa i s-a luminat şi a schiţat un zâmbet discret.
– Ce folos de tinereţe dacă nu mă ajută nimeni să-mi fac lucrarea după rânduială. De ani de zile scriu şi sper că voi fi auzit. Noi am făcut ce s-a putut, ajutaţi şi de Nicolae Moisescu, directorul Muzeului din oraşul Curtea de Argeş. Nu rămâne decât să abandonăm lucrarea. N-am să îmbătrânesc aici în disperare că nu pot face mare lucru, îşi încheie „discursul” cu năduf şi aproape cu lacrimi cu străluciri de mărgăritar.
Mi-a spus ce trebuie pentru continuarea lucrărilor cu spor. Am promis că voi stărui, ca mai întâi, să se pornească la drum cu consolidarea celebrului monument, după care se va continua restaurarea.
Sfătuindu-mă cu Episcopul Gherasim, am făcut o întâmpinare la Ministerul Culturii şi Educaţiei Socialiste, unde erau: ministru Suzana Gâdea şi viceministru Tamara Dobrin, o femeie extrem de inteligenţă şi cu mult drag de lucru şi nelipsitul arhitect Cristian Moisescu.
I-am chemat la Curtea de Argeş pe toţi specialiştii în materie. Din partea autorităţilor locale, Primul Secretar al Judeţului, Gheorghe Catană, cu însoţitorii săi.
Poftiţi pe schelă. Veţi vedea acolo o nenorocire. La un nou cutremur se poate produce o catastrofă. Prăbuşirea Catedralei ar însemna un dezastru naţional, le fac întâmpinarea, ca bun venit. Răstirea mea, unora, le-a stârnit rânjiri sarcastice.
Cei doi mari specialişti în materie de consolidări, inginerii: Alexandru Cişmigiu şi Constantin Pavelescu, au fost primii care au escaladat schelele pentru a diagnostica starea de avarie a Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, ca urmare a cutremurelor din 4 martie 1977 şi 31 august 1986, pentru a întocmi un Concept de consolidare.
– Ne apucăm imediat de lucru, zic cei doi ingineri, speriaţi de o implozie, prin prăbuşirea turlei în interiorul bisericii.
Mare ne-a fost bucuria când Gheorghe Catană, gospodarul cel dintâi al Judeţului Argeş, a zis, fără ezitare:
– Ce trebuie să fac eu, acum?
– Să dispuneţi ridicarea unei schele puternice în tot interiorul bisericii, pentru a se începe prospectarea monumentului şi a se face un proiect de consolidare rapidă.
– Da, dragă Catană, zice Tamara Dobrin, Vice-ministru al Ministerului Culturii şi Educaţiei Socialiste, este urgentă această lucrare şi să se înceapă imediat.
– Grăbiţi cu expertiza! În primăvară să se înceapă consolidarea întregii biserici. Vom urmări dinamica lucrării!
Aşa s-a început, în urma apelului şi scandalului făcut, raportul de expertiză din anul 1987, luna februarie.
Lucrările de consolidare au durat până în anul 1989, la începutul evenimentelor social-politice. Părintele Iosif Mircu a primit încredinţarea noastră de a se ocupa direct de şantierul condus de Paul Bănică din Bolintin, cu a lui ceată de voinici.
Ne bucurăm, mulţumindu-i lui Dumnezeu şi Sfântului Ierarh Nicolae, pentru ajutorul dat, ca prin darurile Sfintei Filoteia, să se facă ştiinţific lucrările de consolidare de la bolta Sfântului Altar, bolţile din stânga şi dreapta naosului şi bolţile din pronaosul bisericii.
Astfel mi s-a mai liniştit inima şi spaimele unei eventuale prăbuşiri din pricina cutremurelor.
După 1990, s-au continuat lucrările care au mai rămas dinainte de 1989, cu aceeaşi echipă şi cu aceeaşi ingineri de mare pricepere şi conştiinţă profesională.
Iată şi dovada celor spuse mai sus. Azi, aproape nimeni nu-şi mai aduce aminte de lucrarea noastră atât de importantă pentru cel mai valoros monument din lume, din cuprinsul secolului XIV!
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
