Skip to main content

Parohia argeșeană Budișteni din Protoieria Topoloveni s-a aflat astăzi în sărbătoare. De la primele ore ale dimineții, foarte mulți credincioși au venit să participe la slujbă de sfințire a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Slujba de târnosire a sfântului locaș a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

După acest moment mult așteptat de întreaga comunitate, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit despre eforturile comunității din parohia Budișteni pentru restaurarea bisericii.

Prima biserică a satului este atestată la anul 1647. Actuala biserică de zid, este zidită pe temelia fostei biserici de la 1837, în perioada anilor 1907-1908, la inițiativa preotului Constantin Crețu și a domnului C. Simescu, fiind sfințită la data de 24 August 1908. Pictura la acea vreme a fost realizată de pictorii Ioan Mușatescu și Ion Dogărescu.

În perioada anilor 1930-1931, biserica a fost consolidată, iar pictura restaurată în anul 1939, de pictorul Nicu Toma, și în anul1965, de pictorul Gheorghe Trășculescu din București, fiind resfințită la data de 7 Noiembrie 1965.

Întrucât nimeni și nimic, nu este veșnic și neferit de stricăciunie, în afară de Domnul Dumnezeu, nici biserica Parohiei Budișteni, nu a fost cruțată, motiv pentru care, și acest lăcaș de rugăciune argeșean, necesita intervenții pentru redobândirea frumuseții de odinioară.

Cu binecuvântarea și aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, la această parohie este numit în anul 1995, preotul paroh Turturoiu Daniel Gigel, care în anul 2002, începe primele lucrări de consolidare și înfrumusețare ale bisericii parohiale.

Lucrările de restaurare ale bisericii Parohiei Budișteni, vor fi continuate din încredințarea și aprobarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, de către actualul preot paroh Ungureanu Mihail, începând cu anul 2004, care a fost sprijinit financiar de ctitorul principal Domnul Simescu Octavian și de alți buni creștini. În semn de recunoștință, Domnului Simescu Octavian i-a fost acordată astăzi medalia creștin ortodoxă ,, Sf. Ioanichie cel Nou de la Muscel”. Pentru alți binefăcători au fost acordate diplome de vrednicie. Preotul paroh Mihail Ungureanu a primit distincția de iconom stavrofor.

La toate lucrările săvârșite au contribuit material și moral, de-a lungul anilor, membrii Consiliului Parohial, Primăria Comunei Leordeni, Secretariatul de Stat pentru Culte și enoriașii Parohiei Budișteni.

Cu această ocazie, biserica din Budișteni a primit astăzi al doilea hram închinat Sf. Arh. Mihail și Gavriil.