Cea mai mare bucurie pentru fiii unui Neam și acum cel românesc, este atunci când se constată că în istoria existenței sale, purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu a fost prezentă ca soarele asupra firii.
În articolul: „Instituțiile Țării în lumina lor istorică”, pag. 376, Mihai Eminescu scrie: „BISERICA, Maica Spirituală a Neamului Românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului. Ea, care domnește puternic dincolo de granițele noastre… e Azilul de Mântuire Națională a Țării, unde Neamul nu are Stat…”, iar în articolul „Cinci secole de Istorie”, pag. 99-100, își arată recunoștința sa, lăsând pentru viitorime următoarea mulțumire impresionantă: „Să mulțumim Bisericii noastre, care prin dumnezeiască liniște și statornicie pe care a avut-o în vremurile cele mai tulburate, ne-a păstrat prin însemnările sale acest argument zdrobitor față de orice subtilitate diplomatică. Dar, acest argument devine și mai tare în veacul al XVIII-lea, când groful Rumhantof „lui meme” aprobă desființarea (deși numai trecătoare) a Mitropoliei Proilavei și împarte Eparhia, dând toată Basarabia până la Bender (Tighina) Eparhiei de Huși, de care s-a ținut mai înainte, și Brăila, Eparhiei de Buzău”.
În articolul „Macedoromânii”, pag. 414, se poate citi: „Biserica Răsăriteană e Națională, nu numai că admite, comandă chiar ca Serviciul în Biserică să se facă în limba grăită de Popor!”
Iar, ca pecetluire a credinței sale nestrămutate și plină de virtute, citim din scrisoare adresată „Către Ioan Al. Samurcași”, pag. 540: „În citirea documentelor nu e primit a visa!” De aici putem înțelege că genialul scriitor, Mihai Eminescu, evita aproximația și diletantismul sărăcit de esența Istoriei adevărate.
Negreșit, Mihai Eminescu era Arhanghelul trimis de Domnul Dumnezeu pentru a ajuta la mântuirea Neamului Românesc!
Calinic Argeșeanul
