În Duminica a IX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, situat pe Transfăgărășan la cota 1000.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica schitului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la rugăciune și să primească binecuvântarea ierarhului. La slujbă au luat parte și turiști aflați în tranzit pe Transfăgărășan.
La finalul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a fost înființat la 1 iulie 2012, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, cu scopul de a deveni un loc de rugăciune în care să fie pomeniți toți cei care au contribuit la construirea Transfăgărășanului.
Așezământul monahal, situat în apropierea Barajului Vidraru, la cota 1000 pe Transfăgărășan, îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Din aprilie 2020, obștea este condusă de părintele arhimandrit Ioan Traian Danci, venit de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Lipnița, din Arhiepiscopia Tomisului. În ultimii ani, la schit au fost realizate ample lucrări de dezvoltare, printre care construirea noii biserici, extinderea corpului de chilii, amenajarea unui spațiu de cazare pentru pelerini și reconfigurarea curții interioare.
Biserica Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a fost sfințită la 27 iulie 2026.




































































