În Duminica a XI-a după Rusalii, foarte mulți credincioși din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului și-au îndreptat pașii către municipiul Curtea de Argeș pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul în Noua Catedrală Arhiepiscopală ce poartă hramurile Sf. Mc. Filoteea și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Împreună cu Ierarhul locului s-a aflat întru slujire un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a vorbit celor prezenți despre pericopa evanghelică, citită în această duminică, arătând că iertarea greşiţilor noştri e posibilă. Ea cuprinde şi iertarea duşmanilor. Avem cel mai puternic exemplu pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care, în timpul răstignirii pe cruce, a spus: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Lc. 23, 34).
Noua catedrală din municipiul Curtea de Argeș cu hramurile Sf. Mc. Filoteia și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, are rol de necropolă regală şi arhiepiscopală. Acest proiect este rezultatul parteneriatului încheiat în data de 10 mai 2009 între Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi Casa Regală a României. Construcția este finalizată, în prezent fiind realizate lucrări la pictura din interiorul bisericii.