Data de 6 iunie reprezintă un moment de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Eparhiei Argeşului şi Muscelului, pentru că sărbătorim ziua de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
Cu acest prilej, în Altarul de vară de la Mănăstirea Robaia, Chiriarhul Eparhiei a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța „de a medita cu dragoste la zidirea celei mai mari minuni din Univers – nașterea omului în această frumusețe a lumii văzute! Cel mai important lucru din viața noastră este să ne bucurăm că am fost în gândirea Lui Dumnezeu! Dacă am fi rămas doar în gândirea Lui și nu ne-ar fi dat darul de a ne întrupa cu bunăvoința Sa veșnică, n-am mai avea acum prilejul să gândim și să vorbim despre aceste bucurii unice și netrecătoare.”
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a născut în Cracăul-Negru la 6 iunie 1944, din părinţi ortodocși români: Elena si Haralambie, numindu-se din botez Constantin.
A studiat la Seminarul teologic din mănăstirea Neamţ (1959-1964) şi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1964-1968).
A slujit ca preot în parohiile Tioltiur şi Inău din Transilvania (1964-1971), s-a călugărit la mănăstirea Căldăruşani în decembrie 1971, primind numele Calinic.
A îndeplinit ascultările de muzeograf şi secretar al mănăstirii de metanie (1972-1974), apoi a fost transferat la mănăstirea Cernica (1974-1977).
A fost numit stareţ al mănăstirii Sinaia (1977-1981), apoi al mănăstirii Cernica (1981-1985), arhiereu vicar al eparhiei Râmnicului şi Argeşului, cu titlul Argeşeanul şi cu reşedinţa la mănăstirea Curtea de Argeş.
În această demnitate a fost hirotonit şi instalat la 17 noiembrie 1985. La 12 februarie 1990 Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea Episcopiei Argeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şi Teleorman.
Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990, a fost numit arhiereul vicar Calinic Argatu Argeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie 1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990.
Truda în propovăduirea Sfintei Evanghelii, pe tărâm cultural-misionar şi administrativ, a făcut ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, să ridice, în anul 2009, Episcopia Argeşului şi Muscelului la treapta de Arhiepiscopie, iar Prea Sfinţia Sa să fie numit Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.