În Duminica a VII-a după praznicul Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul i-a binecuvântat pe credincioșii parohiei Rotărești din comuna Bascov, în biserica parohială cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, ctitorită în perioada 1904-1913 și sfințită de PS CALIST, episcop al Argeșului, în data de 20 octombrie 1913.
Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi argeșeni. După săvârșirea Sfintei Liturghii, cei prezenți au avut ocazia să participe la ceremonia de sfințire a monumentului ridicat în cinstea eroilor care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării în cele două războaie mondiale. Amplasat în proximitatea bisericii parohiale, acesta a fost recent reabilitat prin implicarea administrației locale a comunei Bascov.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat în lucrările de construire și renovare a lăcașurilor de cult din cuprinsul comunei Bascov.
Cu această ocazie, pentru contribuția adusă la construcția de noi biserici, precum și la renovarea celor care au statut de monument istoric, domnul Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov, a primit astăzi din partea Ierarhului Argeșean medalia creștin-ortodoxă ,, Sfântul Neagoe Vodă Basarab”. Acesta la rândul său i-a daruit Înaltpreasfinției Sale o diplomă pentru implicarea în viața religioasă și culturală a comunei.
Tot astăzi, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul s- a deplasat în satul Mica aflat în jurisdicția comunei Bascov, unde a sfințit o troiță, care a fost renovată tot prin implicarea administrației locale. La final, cei prezenți au avut ocazia să urmărească un scurt program artistic realizat de membrii ansamblului folcloric ,, Doina Bascovului”