Sfântul Apostol Pavel este ferm atunci când scrie creștinilor din Corint, că: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu!” Se pare că pe vremea apostolică era obiceiul ca oamenii să bea mai mult ca de obicei și să se clatine pe picioare.
Am înțeles că în Sfânta Scriptură ni se dă dezlegare să gustăm câte un pahar de vin! David Prorocul scrie că: „vinul veselește inima omului” și că Apostolul Pavel, chiar scrie ucenicului său Timotei, ca să folosească puțin vin pentru desele lui neputințe: îl durea stomacul. Iată textul sacru: „Să nu bei numai apă, ci să folosești și puțin vin, din cauza stomacului tău și a deselor tale îmbolnăviri” (I Timotei 5, 23).
Cât de frumos recomandă ucenicului său o „dietă” pentru a birui durerile și neputințele. Vinul nu are rost doar de a „veseli inima omului”, ci și un rost medical, de tămăduire, adică pentru desele neputințe.
Se știe că vinul negru este un medicament recomandat de medici și că are un conținut miraculos pentru inimă, fabricându-se chiar un medicament numit Resveratrol, pe care mi l-a recomandat medicul curant.
Există o diferență între a bea vin și a gusta vin. Scriitorul Victor Eftimiu a spus: „Vinul bun se gustă! Doar vinul prost se bea!” Așa am primit noi din alte vremi, o sticlă (o jumătate de sticlă) pe care, donatorul a scris cu multă grijă, ceea ce v-am spus mai sus: „Vinul bun se gustă, doar vinul prost se bea” și mai jos, după cum obișnuim, ne lepădăm să pronunțăm verbal sau în scris așa povești scriitoricești.
Romanii, pe vremuri, mai îngăduiau ostașilor să bea la masă câte o cupă de vin nobil la anumite sărbători. Și nouă elevilor de la Seminar (deși aveam de la 14 ani la 20 de ani), în duminici și sărbători, ni se dădea câte un pahar de vin bun. Așteptam ziua cu dreptul la pahar, cu multă dragoste. Simțeam că eram vii și că cineva ne prețuiește.
Așa am sfătuit și sfătuiesc, când servim vin sau alte băuturi, să dăm nițeluș și la prunci. Ei văd și poftesc! Dacă primesc licoarea, nu vor căuta băutura, nu se vor îmbăta, nu vor face lucruri rele și nu vor cădea pe drum sau acasă, că băutul mult îți moaie picioarele și te prăvali la pământ!
Calinic Argeșeanul