Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă de la Dumnezeu). Milostenia duce la iertarea păcatelor şi la vindecarea rănilor conştiinţei, întoarce sufletul de la moarte şi-l face să fie moştenitor Împărăţiei Cerurilor.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a organizat o activitate misionar-pastorală, în care părintele slujitor Osain Mădălin de la parohia Beculești, protoieria Pitești, a dăruit alimente pentru masa de zi cu zi unei persoane cu venituri modeste.