Scăpat de pasiunile trupești, purificat de influența materială, eliminând dorințele care vin de la lume, și rămânând singur, scăpăm de toată urâțenia care vine dintr-o „natură” diferită de viața noastră.
Filosoful Plotin, ne învață: „Căci, după o vorbire veche, cumpătarea, curajul, orice virtute și prudență ea însăși sunt purificări…În ce constă adevărata cumpătare, dacă nu în a nu ne uni cu plăcerile trupului…? Curajul constă în a nu te teme de moarte. Însă moartea este separarea sufletului de trup! Nu se va teme de această separare acela căruia îi place să fie izolat de trup. Măreția din suflet este disprețul lucrurilor din lumea aceasta! Prudența este gândirea care se întoarce de la lucrurile din lumea aceasta și conduce sufletul către ce este înalt. Sufletul odată purificat, devine, deci, o formă, o rațiune. El devine încorporal, intelectual, el aparține în întregime divinului, în care este izvorul frumuseții, și de unde vin lucrurile de același gen. Deci, sufletul dus la inteligență este cu atât mai frumos; dar inteligența și ceea ce vine din ea, este pentru suflet o frumusețe proprie și nu străină, fiindcă sufletul este atuncea izolat, într-adevăr.
De aceea, se spune, cu dreptate, că Binele și Frumusețea sufletului consistă în a se face asemenea lui Dumnezeu, fiindcă de la Dumnezeu vine Frumosul și tot ceea ce constituie domeniul realității. Trebuie, deci, să ne urcăm către Binele Dumnezeu, către care tind toate sufletele. Dacă l-ai văzut, știi ceea ce vreau să spun și în ce sens este El frumos! Ca Bine, El este dorit și dorința tinde către El. Dar îl obțin numai acei care se înalță către regiunea superioară, care se întorc către El și se desfac de veșmintele pe care le-au îmbrăcat în decăderea lor, tot așa cum cei care se înalță către sanctuarele templelor trebuie să se purifice și să-și lase îmbrăcămintea veche!…
Dacă această ființă – Dumnezeu, este văzută, ce dragoste și ce dorință vom resimți noi, vrând să ne unim cu El! Ce mirare, însoțită de bucurie! Căci acela care nu l-a văzut încă, poate să tindă către El ca și către un Bine. Dar aparține aceluia care l-a văzut de a-L iubi pentru frumusețea Lui, de a fi plin de teamă și de neplăceri, într-o înmărmurire binefăcătoare…Dacă l-am vedea pe El care dă frumusețe tuturor lucrurilor, dar care o dă rămânând în El bucurându-ne de El, ce frumusețe ar lipsi încă?…Aici se impune sufletului cea mai mare și mai supremă luptă în care el își dă tot efortul său!”
Avem drumul deschis, spre unirea cu Domnul Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul
