Viața noastră, în frumusețea acestei lumi văzute este o legendă? Poate fi! Este o Taină, mai presus de toate? Poate fi, mai ales aceasta, o Taină a Tainelor dumnezeiești!
Dar mai poate fi un risc? O hiperbolă, o Vale a Plângerii? Poate fi din toate câte puțin, iar pentru o mai bună deslușire, această viață a noastră, dacă nu o susținem cu respirația rugăciunii, precum oxigenul pentrup trup, îi lipsește avântul spre nemărginire.
Când folosim cuvântul „fericire” denumind această viață, lăudată de filosofii de azi, în locul nemuritoarelor învățăminte ale Evangheliei Domnului Iisus Hristos, gândul nostru, asemenea cu Fericitul Augustin se înfiripă în doxologie: „Doamne, noi știm că pentru Tine suntem făcuți, de aceea inima noastră e neliniștită, atâta vreme cât nu și-a găsit odihna în Tine”.
În clipa în care, din nefericire, apare o ruptură între noi și Dumnezeu și o tristețe înspăimântătoare va învălui viața noastră, a fiecăruia în parte, dar și a omenirii, este necesar să ne pregătim a ne lua zborul pe aripile rugăciunii și a face legătura cu Domnul Dumnezeu, ca progresul înfăptuit să fie cu Dumnezeu și nu fără binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu.
Și aici, dorim să reamintim, că omul are libertate și doar cu voia noastră poate sălășlui Domnul Dumnezeu în inima și sufletul nostru, așteptând și mai mult ca să simțim roadele iubirii Lui dumnezeiești, căutând drumul drept care duce spre El, pentru ca să-L apropiem și să ne întâlnim prin rugăciune, puntea de legătură între Dumnezeu și om.
De aici, din această legătură fericită, izvorăște dorul de preamărire a Domnului Dumnezeu și fericirea zidirii Sale, făpturile pe care le-a binecuvântat să se înmulțească și să umple Pământul. Aceasta este adevărata bucurie mare de a trăi, trainică și sfântă, având rugăciunea cu Har, izvorul unei adevărate bucurii!
Să nu uităm, ca în ceasurile de încercări și suferințe amare și uneori îndelungate, să ne aducem aminte de îndată de Domnul Dumnezeu, pentru a găsi la El adăpost împărătesc și iertarea cea mult dorită și a regăsi neîntârziat pacea pierdută și pentru a ne întări în încercările și luptele aducătoare de mângâieri și o sfântă legătură cu Veșnicul Dumnezeu.
Legătura cu Domnul Dumnezeu, prin rugăciune, prin credință, nădejde și mai ales, prin iubirea cea veșnică, ne dă puterea echilibrului, a gândirii sfinte, a lucrului dinamic, puterea de a suferi, puterea de a plânge, puterea de a ne recunoaște păcatele și a ne pocăi, ridicându-ne până la cele mai înalte stări sub lucrarea harului Duhului Sfânt.
Să învățăm, de la moșii și strămoșii noștri cum să ne rugăm și să ne ocrotim viața de tot răul care o pândește și o orbește cu tot felul de patimi și urgiile care o tulbură și durerile care o bântuie.
A ne însoți în toate clipele vieții noastre, cu rugăciunea cea mai fierbinte și binefăcătoare, putem cunoaște taina ce ni se arată nouă de a lucra sub milostiva înrâurire a Domnului Dumnezeu!
Cum să nu te simți pe aripile îngerilor și să nu fie binecuvântată o astfel de viață, avântându-ne, din răsputeri spre Nemărginitul Dumnezeu?
Așadar, nu mai suntem singuri!
Calinic Argeșeanul
