Cioran, ca şi alţi hulitori din toate vremile, au hulit zidirea şi pe Ziditorul ei, Dumnezeu cel Atotputernic. Spunem noi aşa, pentru că Dumnezeu, Ceea ce Este El în Sine, doar El ştie. Pentru noi rămâne pururea: Cel ce Este, aşa cum o ştim de la El, de altfel.
A-l socoti pe Dumnezeu rău, o poate face doar cel care e mereu în conflict cu sine şi cu neputinţa sa. Cioran, în amărăciunile sale, scria: „Suntem înecaţi în rău. Nu vreau să spun că toate actele noastre sunt rele fără excepţie; dar, când ni se întâmplă să comitem unele bune, suferim, pentru că ne contrazicem pornirile spontane: practicarea virtuţii se reduce la un exerciţiu de penitenţă, la ucenicia ascezei”.
A susţine, ca Cioran, că pământul şi puterea lumească sunt realităţi, care depind efectiv de Prinţul Tenebrelor, adică de diavolul, înseamnă a nu înţelege penitenţa şi asceza, care ne deschid Uşile Pocăinţei.
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
