Omenirea, în memoria ei, trebuie să păstreze anumite stări de suflet care au hotărnicit pentru totdeauna viața pe care și-a consumat-o în decursul timpului.
Ceea ce va rămâne pentru tot timpul în memoria mântuirii, este, fără doar și poate, minunata Arătare la Botezul lui Iisus în râul Iordanului, numită și Boboteaza, de generațiile curgătoare în timp. Se știe că, după întoarcerea de la Ierusalim, unde a tălmăcit Scripturile, în templu, Iisus, pruncul de 12 ani, a mers în Galileea neamurilor, în Cetatea Nazaret, unde, crescând în taină, cu putere și înțelepciune dumnzeiască, a stat până la treizeci de ani.
La iudei, în tradiția lor aspră, nu se admitea ca cineva, înainte de a împlini vârsta bărbatului desăvârșit, să primească rânduiala de dascăl, învățător sau preot. De aceea, Iisus Hristos, respectând rânduielile, nu a ieșit la propovăduirea Sa, în acest timp lucrând, ca tâmplar, pentru ca să ne învețe și pe noi hărnicia, iar pâinea să o mâncăm doar prin muncă.
Venind vremea dumnezeieștii Lui arătări către Israel, după cum zice Scriptura, atunci S-a împlinit Cuvântul lui Dumnezeu, către Ioan Botezătorul, poruncindu-i să meargă și să boteze cu apă, dându-i și semn după care ar putea să cunoască pe Mesia: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis mie: deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duhul Sfânt!”
Mulțimea de oameni din Iudeea și Ierusalim se botezau în râul Iordan, de către Sfântul Ioan, mărturisindu-și păcatele lor. Ioan a spus poporului, zicând: „Vine după mine, Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Că eu v-am botezat cu apă, spre pocăință, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt și foc!” (Matei 3, 11).
Deși Iisus nu avea trebuință de botez, pentru că nu avea niciun păcat, El fiind Izvorul a toată curăția și sfințenia, dar, pentru că a luat asupra Sa păcatele întregii lumi, ca Mielul lui Dumnezeu, a venit la apele Iordanului ca să le spele cu botezul pocăinței. A venit la Râul Iordanului ca să sfințească firea apelor! A venit să se boteze ca să ne pregătească, nouă, tuturor, apa Sfântului Botez! Când Iisus se apropie de râul Iordan ca să fie botezat de către Ioan, a avut loc convorbirea lăsată nouă de Sfântul Evanghelist Matei: Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu sunt cel ce are trebuință să fie botezat de tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând Iisus, i-a zis: Lasă acum, că astfel se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.”
Și după ce a fost botezat, Iisus a ieșit din apă și iată cerurile I s-au deschis; și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste Dânsul. Și iată, glas din ceruri grăind: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit”. De ce S-a botezat Iisus tocmai la vârsta de 30 de ani? Iată cum tălmăcește aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: „Cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neștiință și nebunie; cea de a doua vârstă a tinereților, cu poftă trupească se aprinde; iar cea de treizeci de ani, vârsta bărbatului desăvârșit, aceasta robește pe om tuturor păcatelor.” Deci, pentru aceasta, și Hristos Domnul a așteptat până la această vârstă cu Botezul, ca la toate vârstele să împlinească voia Domnului și să sfințească firea noastră și să ne dea putere ca să biruim patimile și să putem scăpa de păcatele cele de moarte. Iar, după Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă, adică, n-a zăbovit în apă. Se spune, în adevăr, că Sfântul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza, îl afunda în apă până la grumaz și-l ținea așa până ce toate păcatele sale își mărturisea și atunci îl lăsa pe el și ieșea din apă. Dar Hristos, fiind fără de păcat, n-a zăbovit în apă și pentru aceasta Evanghelia zice că a ieșit îndată din apă. Și ieșind Domnul din râu, i s-au deschis Lui cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger și Duhul lui Dumnezeu spre Domnul, Cel ce S-a botezat, S-a pogorât la vedere, ca un porumbel. Căci precum în zilele lui Noe, micșorarea apelor a vestit-o o porumbiță, tot așa și aici, micșorarea păcatelor s-a vestit cu asemănarea porumbelului. Și Duhul Sfânt S-a arătat sub această asemănare, fiindcă această pasăre este curată, iubitoare de oameni, blândă, fără răutate și la loc urât nu stă.
Așa și Duhul Sfânt este izvor al curăției, izvor adânc al iubirii de oameni, învățător al blândeților, vistier al bunătăților și fuge de cel ce se tăvălește în mocirla păcatelor, fără de pocăință. Și, pogorându-Se Duhul Sfânt, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.
Se cuvine să știm că Hristos Domnul se smerește la Iordan pentru a lua asupra Sa păcatele lumii întregi și ale fiecăruia dintre noi în parte și le ispășește deplin prin însuși faptul că se apleacă și primește botezul păcătoșilor, El, Iisus Care este fără de păcat. Avem încredințarea mângâietoare că Iisus Hristos este Dumnezeu-Fiul, Cel coborât în trup omenesc, plin de adevăr, împărțind har celor care cred în El, ridicând necontenit firea noastră omenească la lumina și frumusețea cea dintâi. Praznic al mântuirii noastre este Botezul Domnului nostru Iisus Hristos! Duhul Sfânt ne cheamă să ne curățim de păcate!
Dumnezeu Tatăl nostru de-a pururi, ne cheamă să ne ridicăm și să învățăm că Iisus Hristos, Cuvântul, Logosul divin, este trimis pentru a fi și om adevărat, unindu-și ipostaza Sa omenească pentru totdeauna cu noi oamenii, El numindu-Se, cum citim în Evanghelii și Fiu al Omului.
El poartă, din Cer pe pământ și de pe pământ la Cer, firea noastră salvată și sfințită prin Botez și Răstignirea Sa întru biruitoarea Înviere! Să ne bucurăm cu toată ființa că Însăși Sfânta Treime ni s-a arătat nouă și astăzi întru prăznuirea Botezului Domnului, rugându-o întru adâncă plecăciune: Sfântă Treime, te rugăm, să ne binecuvântezi și să ne mântuiești de-a pururi!
Îți mulțumim că nu ne-ai părăsit! Miluiește-ne pe noi și de acum înainte! Amin!
Calinic Argeșeanul
