Cu toate jongleriile veniaministe de a se tot amâna venirea anchetei, într-una din zile, la Căldăruşani, apare Exarhul mănăstirilor, Paulin Lecca şi Vasile Diaconescu, Inspectorul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, însoţiţi de un inspector delegat de la Departamentul Cultelor, pe nume George Cârstoiu.
Câteva zile a fost o forfotă mare. Audieri, cu chemări scrise, declaraţii, martori, controale la gestiunea de la cămara de alimente şi trapeză.
Cârstoiu de la Culte, din când în când, ieşea de la anchetă, ştergându-şi sudorile.
– Extraordinar! Domnule, auzi? 10.000 de ouă au mâncat, în Postul Crăciunului, bieţii călugări, care au rămas trăsniţi când au auzit că la cantina mănăstirii s-au dat ouă în post.
Intra din nou în cameră. Treceau ore în şir. Întregul personal al mănăstirii a trecut la audieri.
– Bine, domnule, se auzea din nou Cârstoiu, dar nimeni nu recunoaşte, dintre călugări, că li s-au dat alune americane, whisky, coniac, pateu de ficat, conserve din carne de porc şi alte caşuri şi şunci de Praga şi salam de Sibiu, şi tocmai în Postul Crăciunului?!?
Anchetatorii erau uimiţi, în cor şi pe rând, de ceea ce descopereau în gestiunea Mănăstirii Căldăruşani.
– Părinte Pangratie Cotorobae, ai mâncat la trapeză, în Postul Crăciunului şuncă de Praga şi salam de Sibiu? îl întreabă exarhul Paulin Lecca.
– Vai de păcatele mele! De abia am auzit de aşa numiri. Nu ştiu nici cum arată. Nimeni nu mănâncă în post carne şi alte şunci şi salamuri, se apără cu suspine, Părintele Pangratie.
– Dar, mata, Părinte Arsenie, ai băut whisky? Ai mâncat alune americane în Postul Crăciunului, aici, la trapeza mănăstirii?
– Tare ar mai fi fost bune toate! De astea serveşte doar Veniamin, cu protocolul lui. Noi bem apă. Bună şi aceea, îşi încheie brusc discursul acvatic, tuşind semnificativ, părintele Arsenie, cel pururea roşu în obraz, ca floarea de mac mângâiată de razele soarelui.
– Ai mâncat icre negre, Părinte Haralambie de când eşti aici la Căldăruşani şi mai ales în ultima vreme? Ai văzut la masa călugărească aşa ceva? întreabă inspectorul bisericesc Diaconescu, om drept şi necruţător, chiar şi cu sine.
– Cine ştie unde s-au dus toate bunătăţile cumpărate de Veniamin, cu banii mănăstirii! La noi au ajuns facturile doar, care s-au descărcat în cazanele obştii Mănăstirii Căldăruşani şi chiar în Postul Crăciunului. Se vede că i-a luat Dumnezeu minţile. A încurcat alimentele pentru obşte şi ele au ajuns la protocolul din Bucureşti, de la metocul Mănăstirii Căldăruşani.
Întrebările au curs val-vârtej. Când a venit rândul lui Ieroftei, contabilul, cu care Veniamin a măturat pe jos, a început a plânge în hohote.
– Veniamin mi-a spus să fac intrările şi ieşirile cu acte, imediat, pe trapeza mănăstirii, eu nevăzând nicio felie de şuncă sau salam de Sibiu. Toate alimentele au trecut doar pe hârtie. La Căldăruşani nu au ajuns niciodată. Poate că le aduce de acum înainte, îşi face debutul, tot suflându-şi nasul bietul Ieroftei, cu ochii umflaţi pe care îi arăta lui Veniamin, care la rândul lui îşi ştergea râurile de sudori ce îi curgeau de pe faţă.
Vreo câteva zile a durat ancheta trimisă de Patriarhul Justinian. Eram fericit că se ştiu cel puţin realităţile. Acum anchetatorii se uitau cu respect la noi. Ne compătimeau. Erau puşi să-l radă pe Veniamin, cât mai curând.
N-aveam nicio speranţă. Ei nu cunoşteau cine este cu adevărat Veniamin. El se comporta ca un reeducat la Penitenciarul din Piteşti sau în alte puşcării. Poate trecuse examenele cu Ţurcanu. Se manifesta ca un adevărat ieşit din minţi. Şi nu mă mir. După propriile povestiri, a fost bătut cu pistolul în cap, de către Securitate, de i-au făcut creierul terci. Şi manifestările erau pe măsură. Mare dramă şi tragedie pe capul românilor şi a Bisericii.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
