Văzând și citind de mai multe ori cărțulia editată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, publicată în anul 2006 la Suceava, aceasta cuprinde texte extrase din: Eminescu: sens, timp și devenire istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ștefan Lemny și I. Saizu, Iași, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1988 și Mihai Eminescu, Scrieri politice, ediția a III-a, comentate de dr. Dumitru Murărașcu, Editura Scrisul Românesc, Craiova.
În articolul Ilustrații administrative, pag. 192-198 (din Mihai Eminescu, Scrieri politice, cartea menționată) face o frescă pe care este bine să o știm și în domeniul culturii din timpul său: „Afirmăm că sunt sute de învățători care nu știu să despartă cuvintele unul de altul, nici să pună punct și virgulă unde trebuie. Nu pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privința aceasta e babilonie curată, și fiecare crede că poate scrie cum îi place…Oamenii care nu știu bine a scrie sau a citi în țara noastră sunt mulți și vor fi din ce în ce mai mulți. Toți au dreptul de a fi funcționari ai statului, sub diferite forme, și toți aspiră că măcar subprefecți să le dea Dumnezeu să ajungă…Și astfel de oameni râvnesc în țara aceasta să capete avere și onoruri pe calea statului sau, cel puțin, să trăiască de la dânsul”.
Se înțelege de la sine, că în lume, cum citim și în Sfânta Scriptură: „nu este nimic nou sub soare” și că, din timp în timp, stările social-politice se schimbă în funcție de educația și pregătirea intelectuală, virtuți greu de realizat într-o lume revoluționată prin tehnici noi de comunicare, când distanțele se micșorează și noi devenim robii descoperirilor fantastice, greu de stăpânit!
Calinic Argeșeanul
