Când vorbim de ajutorul pe care suntem nevoiţi să-l dăm celor din nevoi, Xenofon (443 î.Hr.) ne arată: „Mulţi au asemenea sentimente faţă de unii, că, atunci când le merge rău, nu pot trece aceasta cu vederea, ei îi ajută în nenorocire, dar când sunt fericiţi, le pare rău.”
Până la urmă, noi ajungem, oricât am fi de orgolioşi, să avem nevoie în viaţă să fim ajutaţi de cei din jurul nostru, mai ales de prietenii de inimă. Iată cum vede Seneca (61 î.Hr. – 39 d.Hr.) această faptă mare: „Nimeni nu e în stare să se ridice prin el însuşi: trebuie să-i întindă mâna cineva, să-l scoată cineva.”
Anumiţi oameni, din orgoliu sau prea mare delicateţe, refuză orice ajutor, ori de unde ar veni el. Pe noi oamenii ne ajută cei din jurul nostru, din neamul nostru sau prietenii de inimă. Dar nu ne ajută doar cei vii. Ne ajută şi cei plecaţi dintre noi. Mamele ne ajută din cer. Ele veghează asupra sufletului şi lucrării noastre. Seneca ne încurajează: „Pe noi ne pot ajuta nu numai cei care sunt, dar şi cei care au fost.”
Să cerem ajutorul de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul!
† Calinic Argeșeanul
