Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine.
Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile cu care se încununează adevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şi fântână nesecată a veşnicelor bunătăţi.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a avut loc o acțiune socială în care părintele slujitor Iriminescu Tiberiu de la parohia Valea Mare – Ștefănești, protoieria Topoloveni, a venit în ajutorul unei familii fără venituri, dăruind lemne, aragaz și scutece pampers pentru un nou născut.