Opt tineri, cu bucurie și strădanie au asamblat o machetă calitativă a Cortului Întâlnirii sub îndrumarea preotului capelan Rafael Vintilă.
Pare o joacă, dar este un ansamblu complex, format din mai mult de 320 de piese, deci tinerii au trebuit să lucreze în echipă, să-și dezvolte abilități, să se concentreze și coordoneze. A fost o asceză, deoarece și-au jertfit timpul, au exersat răbdarea și atenția.
De asemenea, au aflat înțelesurile ascunse din spatele micuțelor piese și modul impresionant în care au fost realizate obiectele originale.
În întreg Vechiul Testament, Cortul Adunării ridicat în pustie este menționat de aproximativ 130 de ori – o frecvență care indică în mod clar rolul central pe care l-a avut acesta în religia poporului Israel.
Putem distinge trei categorii de referințe și, în consecință, trei direcții de interpretare complementare:
• În primul rând, Tabernacolul este numit “Casa lui Dumnezeu” (Ieșirea 23, 19) și “Cort” (Ieșirea cap. 25-40). Acești termeni sugerează ideea unui loc în care se va manifesta în mod evident prezența lui Dumnezeu.
- În al doilea rând, Tabernacolul este numit în mod frecvent “Cortul întâlnirii” (Ieșirea cap. 27-40). Acest nume denotă ideea unui loc în care omul Îl poate întâlni pe Dumnezeu.
• În al treilea rând, Tabernacolul este uneori numit “Locaș Sfânt” (Ieșirea 25, 8; 28, 29). Această denumire atrage atenția asupra sfințeniei Tabernacolului, o condiție necesară pentru ca acesta să poată funcționa ca punct central al închinării poporului Israel.
În Noul Testament, Tabernacolul primește dimensiuni simbolice – este prezentat ca fiind o adevărată imagine a lumii spirituale, în special a lucrării de mântuire (Evrei cap. 8 – 9). Mai mult, apostolul Ioan leagă Tabernacolul de chiar persoana Hristosului Întrupat. În acest mod apostolul Ioan ne învață că manifestarea prezenței divine în mijlocul comunității, idee asociată cu Tabernacolul în Vechiul Testament, primește dimensiuni noi. Prezența lui Dumnezeu devine accesibilă tuturor celor care Îl cunosc pe Hristos Mântuitorul (Ioan 17, 3).
Elementele constitutive ale acestui cort în care Marele preot se întâlnea cu Dumnezeu în numele poporului Israel sunt relevante și pentru noi astăzi deoarece multe din ele își au corespondent în învățătura Domnului Iisus.
Se putea intra printr-o singură intrare în Cortul Sacru. Tot o singură ușă, o cale avem către Tatăl Ceresc, aceea prin Domnul Iisus Hristos.
Altarul de aramă era locul unde preoții aduceau jertfele înaintea lui Dumnezeu. Pentru ca jertfa să fie de miros plăcut înaintea lui Dumnezeu animalele de jertfă trebuiau să fie fără cusur. Apostolul Pavel ne îndeamnă și pe noi să ne aducem viețile ca o jertfă vie și sfântă înaintea lui Dumnezeu! (Romani 12, 1).
Junca roşie înjunghiată afară din tabără preînchipuia pe Hristos, Care a fost răstignit pe cruce în afara cetăţii iar apa curăţitoare preînchipuia sângele lui Hristos care curăţă de ,,faptele cele moarte”.
Ligheanul de aramă – următorul popas în curtea cortului întâlnirii – era locul unde preoții trebuiau să-și spele mâinile și picioarele. Noul Testament ni-L prezintă pe Hristos (Ioan 7, 37) ca sursa apei vii care ne ține în curățire.
Locul sfânt se afla în prima cameră a cortului, având în partea dreaptă masa pe care erau puse pâinile aduse înaintea Domnului. Din aceste pâini se hrăneau în locul sfânt preoții. Iisus le amintește ucenicilor că El este pâinea vieții din care oricine gustă nu va flămânzi niciodată (Ioan 6, 35).
Sfeșnicul sfânt situat în locul sfânt în fața mesei cu pâinile lumina fără încetare înaintea lui Dumnezeu. Tot așa cum atunci sfeșnicul dădea lumină locului sfânt aduce și Hristos lumina în viețile noastre (Ioan 8, 12). El ne ajută să umblăm în lumină pentru ca și noi la rândul nostru să putem fi lumini pentru cei din jur (Matei 5, 14-16).
Altarul tămâierii se situat în fața perdelei care împărțea locul sfânt de locul preasfânt. Pe acest altar se ardea tămâie mirositoare care umplea tot cortul de o mireasmă bună care cu siguranță impregna și hainele preoțești. Apostolul Pavel ne îndeamnă în 2 Corinteni 2, 15 să fim și noi oameni care răspândesc mireasma lui Hristos printre cei de pe calea mântuirii.
Locul preasfânt, cea de-a doua cameră a cortului de formă cubică mai purta și denumirea de sfânta sfintelor și era locul unde era pus chivotul mărturiei acoperit de capacul ispășirii. Din acest loc Dumnezeu se prezenta marelui preot odată pe an atunci când acesta aducea jertfa de ispășire a păcatelor pentru popor (Ieșirea 25, 22).
În Sfânta Sfintelor erau adăpostite vasul cu Mană, Toiagul lui Aaron și Tablele Legii. Maica Domnului este chivotul legământului nou pentru că a primit în ea pe Iisus; a primit în ea Cuvântul viu, Logosul lui Dumnezeu; a primit în ea pe Cel care este noul și veșnicul legământ, culminat cu oferirea Trupului Său și a Sângelui Său: trup și sânge primite de la Maria, Preafericita Fecioară. Tablele Legii, pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, arată spre Hristos, care este noul Moise, care ne-a scos din robia păcatului și ne oferă legea nouă, care nu mai este scrisă pe pietre, ci în inimi. Prin jertfa lui Hristos de pe Golgota avem astăzi acces la Dumnezeu: perdeaua care separa locul sfânt de locul prea sfânt a fost ruptă (Luca 23, 45) iar păcatele ne-au fost iertate prin sângele sfânt al Mielului nevinovat.
