Skip to main content


În noaptea de 12 iulie 2020, Salvamont Nucșoara a desfășurat o acțiune de salvare cu un grad sporit de dificultate!



Doi turiști, tată(73 de ani) și fiică, au fost surprinși de furtună la coborârea din Vârful Moldoveanu și datorită epuizării și lipsei echipamentului adecvat nu au mai putut continua drumul și s-au adăpostit în bordeiul din Căldarea Superioară Valea Rea! Au fost anunțați în jurul orei 22.00 că nu s-au mai întors și echipa de prim răspuns, formată din Valentin Retevoi (directorul Seminarului Teologic Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș) și Cristi Băncescu, a urcat în Căldare și a ajuns la ei în jurul orei 1.00.

Datorită condițiilor meteo total nefavorabile și a stării de sănătate a celor doi, s-a așteptat venirea zorilor! Între timp a sosit și a doua echipă de la Salvamont Nucșoara, formată din Costică Berevoianu, Ionică Berevoianu și Dan Dumitrescu.

S-a început coborârea în jurul orei 5.00 și la ora 9.30 au ajuns la Stâna lui Burnei! Acțiunea s-a încheiat la ora 11.00 când turiștii au fost aduși la pensiunea unde au fost cazați!

Salvamontiștii fac un apel către iubitorii de drumeții cu privire la respectarea traseelor, dar și la folosirea echipamentelor adecvate!