Mai repetăm câte puțin:
– Postul este cea mai veche orânduială!
– Postul a fost primit de toți sfinții, creștinii și cei din alte religii!
– Postul primit ca o moștenire strămoșească, și l-au păzit și transmis urmașilor!
– Postul a ajuns la noi, din neam în neam!
Sfântul Vasile cel Mare ne aduce aminte că: „În Rai nu era vin, nu se tăiau vite și nici nu se consuma carne. După potop a apărut vinul și s-a spus: „Mâncați de toate ca pe iarba verde” (Facere 9, 3). Înainte de potop nu se cunoștea vinul: dovadă este Noe, care nu știa ce este vinul. Nu se ivise încă vinul în viața oamenilor și nici nu ajunsese obicei băutul vinului: „Noe, spune Scriptura, a sădit vie, a băut din rodul ei și s-a îmbătat” (Facere 9, 20-21), nu pentru că era bețiv, ci pentru că nu știa cât trebuie să bea”.
Se cunoaște foarte bine că Moise (Ieșirea 24, 18) s-a suit la Muntele Sinai, după ce a postit, și prin această osteneală și credință a primit poruncile scrise pe plăci de bronz cu degetul lui Dumnezeu. Dacă sus pe Muntele Sinai se dădeau legile dumnezeiești, jos, la poalele muntelui, poporul sătul de mâncare: „Poporul, spune Scriptura, s-a așezat să mănânce și să bea și s-au sculat să joace” (Ieșirea 32, 6). O singură îmbătare de vin a zădărnicit cele 40 de zile de post și de rugăciune ale lui Moise, care nu a admis ca un popor beat să primească Legile lui Dumnezeu (Ieșirea 32, 19).
Ne îndeamnă Sfântul Vasile cel Mare să punem față în față aceste două stări: „postul care apropie de Dumnezeu și desfătarea care îndepărtează de mântuire!”
Calinic Argeșeanul
