Întotdeauna am fost fascinat de omul bun, calm, răbdător, nu așa, de ocazie, ci din buna creștere, statornică și până la capăt.
Am citit și am auzit tot felul de povestiri în care personajul principal era omul cuminte, omul de treabă, imperturbabil.
În viața mea m-au uimit doi vânzători: unul la magazinul cu stofe și altul la un aprozar unde vindea fructe și legume.
Când eram copil, mergeam la Târgu Neamț și mă opream la Humulești, unde vindea stofe un tânăr cu chip de înger, cu un surâs sfânt pe față, privind cu răbdare pe cumpărător. Stăteam la rând. Cea din fața noastră a cerut să i se arate toate stofele cuprinse în valuri. Tejgheaua era plină de metraj din cupoanele coborâte din raft. S-a uitat, a pus mâna pe stofe, le netezea cu mâna și comenta mereu, cerând prețul la metru pătrat. La urmă, să auzi una lată:
– Tinere, stofele sunt proaste, iar dumneata zâmbești ca un tembel. Tânărul s-a roșit la față, și-a cerut scuze și a început să adune hălăciuga de stofe. Femeile care așteptau la rând, s-au repezit la femeie și i-au umplut capul cu pumni, zicându-i:
– Na! Stofă prețioasă, ca să ții minte, nenorocito. Cred că ți-ai omorât soțul cu așa comportare, strigau nevestele înfuriate.
Nu mai văzusem așa răfuială feminină.
Vânzătorul de fructe și legume, un tânăr din Freiburg – Germania Federală. Însoțitorul meu, un om cult și priceput în arte, s-a dus să cumpere niște prune (era prin septembrie), că eu nu mâncam decât prune cu pâine, pentru a face economie de bani, ca să am cu ce cumpăra medicamentele de pe lunga listă a doctorului care mă însoțea.
– Dă-mi un kilom (în limba germană) de prune. Înainte a început a gusta. Din grămăjoara așezată în margine, nu au fost bune. Ia din grămăjoara a doua și tot așa, încercând și tot gustând. Tânărul german se uita a mirare și tot zâmbea. În cele din urmă zice:
– Pune din acestea un kilom! Vânzătorul pune prunele în coșulețe de hârtie și le cântărește. Când să i le dea, să auzi și să nu crezi:
– Nu mai cumpăr nimic. Prunele voastre sunt acre, și a vărsat prunele pregătite să fie cumpărate. N-am scos niciun cuvânt la ploaia de ocări pentru că sunt un nenorocit, că vreau să mănânc numai prune.
Așa am înțeles a călca în „sec” și a căuta harță cu lumânarea aprinsă. N-am uitat nici azi cele două episoade comerciale și zâmbetul vânzătorilor!
Calinic Argeșeanul
