Skip to main content


Din elita intelectuală românească ce a strălucit în prima jumătate a secolului trecut se detașează unul dintre titanii culturii noastre naționale și universale – academi­cia­nul Nicolae Iorga (5 iunie 1871 – 27 noiembrie 1940).



 

Sunt cunoscute calitățile ex­cep­ționale ale omului de știință: copil-minune, extrem de precoce la școală, înzestrat cu o memorie ne­mai­­întâlnită, poliglot, absolvind Facultatea ieșeană de Litere într-un singur an, cu stu­dii postuniversitare de istorie și filosofie la Paris, Leipzig și Berlin, devenit doctor în drept la doar 23 de ani, profesor de istorie la Universitatea din București la 25 de ani și membru al Academiei Române la 38 de ani, autor prolific a peste o mie de volume și zeci de mii de articole.

În ziua de 27 noiembrie 2020, în Sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești, a avut loc vernisarea expoziției itinerante intitulată: Conferenţiari argeşeni şi musceleni la Vălenii de Munte, coordonată de publicistul Radu Petrescu-Muscel.

Din încredințarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, la eveniment a participat părintele Ovidiu Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media, care a transmis un cuvânt de binecuvântare pentru acest demers cultural, precum și bucuria aniversării a 35 de ani de arhierie ai Întâistătătorului Eparhiei Argeșului și Muscelului.

Domnul Radu Petrescu Muscel, inițiatorul expoziției foto-documentare, a mulțumit Chiriarhului pentru Înaltul patronaj, precum și doamnei Carmen Salub, managerul Centrului Cultural Pitești pentru găzduirea evenimentului.

Acest act cultural reprezintă un omagiu adus memoriei savantului Nicolae Iorga, asasinat cu 40 de ani în urmă, la 27 noiembrie 1940.

Nicolae Iorga și colectivul care se ocupa de selectarea şi invitarea conferenţiarilor au invitat la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte un număr total de 6 persoane (2 din judeţul Argeş şi 4 din fostul judeţ Muscel), dintre care 5 profesori universitari si un profesor secundar (preotul Gheorghe Cotenescu). De remarcat faptul că 4 dintre cei 6 conferenţiari interbelici vor cunoaşte „farmecul”  temniţelor comuniste.

Cei şase conferenţiari au susţinut un număr total de 27 de conferinţe, astfel: Preotul profesor căpitan Gheorghe Cotenescu – 13 conferinţe în perioada 1931-1943 (aproape jumătate, inclusiv după asasinarea lui Nicolae Iorga) – deţinut politic;  Costin Petrescu – 7 conferințe (1929-1938); Victor Slăvescu – 2 conferinţe (1937-1938) – deţinut politic; Radu Demetrescu Gyr – 2 conferinţe (1937) – deţinut politic; Ion Chelcea – 2 conferinţe (1935-1936); Florian Ştefănescu-Goangă – o conferinţă (1922) – deţinut politic”, informează Radu Petrescu-Muscel.

La 80 de ani de la nedreapta dispariție a marelui român Nicolae Iorga, dăinuie încă cele scrise de el în „Ideile conducătoare din viața poporului românesc”, cuvinte de mare încărcătură spirituală care surprind în câteva propoziții scurte taina dăinuirii neamului nostru și adevărul de neclintit că Biserica l-a sprijinit dintotdeauna: „Întâia noastră idee conducătoare a fost ideea creștină. […] Ideea conducătoare a fost: Totul pentru Hristos! […] Temeiul era Ortodoxia”.