Skip to main content


Mare bogăţie mai poate fi câte-o scrisoare! Aşa putem afirma despre epistola Sfântului Pavel, trimisă lui Filimon.

Destinatarul scrisorii este un om bogat, pe nume Filimon, din Biserica tânără din Colose. Onisim era unul din sclavii săi. Furând nişte bani pentru drum, pleacă la Roma pentru a scăpa de sclavie. Aceste gesturi ale sclavilor se pedepseau cu o mare cruzime. Mustrat de conştiinţă, dar şi de teama cruntelor pedepse, aude de marele Pavel care era în captivitate la Roma. Găsindu-l, primeşte convertirea la creştinism din partea Sfântului Pavel, care îl ocroteşte ţinându-l în slujba sa. Dorinţa de inimă era ca să rămână în serviciul său. Nedorind să facă nimic fără încuviinţarea lui Filimon, îl trimite înapoi. Însoţitorul lui Onisim a fost Tihic, purtătorul Epistolei către Coloseni. Totodată, va duce şi o mică scrisoare de recomandare în favoarea celui ce greşise, dar care se convertise şi se îndreptase.

Epistola către Filimon este o capodoperă. Secolele creştine se vor bucura şi vor admira, mulţumind lui Dumnezeu, că s-a păstrat bijuteria miniaturală. Ceea ce este important şi creşte valoarea epistolei, este faptul că a fost scrisă în întregime de mâna lui Pavel. Biserica este depozitara unui document care arată sufletul duios al Apostolului. Mai mult, şi un document care arată chipul paşnic în care va converti şi transfigura viaţa socială a lumii antice: eliminarea sclaviei!

Iată cum îi scrie lui Filimon: „Pe acesta (Onisim) ţi l-am trimis înapoi, însuşi pe el, adică inima mea. Eu vroiam să-l ţin la mine, pentru ca-n locul tău să-mi slujească-n lanţurile mele pentru Evanghelie; dar n-am vrut să fac nimic fără încuviinţarea ta, pentru ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate de aceea a fost el despărţit de tine pentru o vreme; ca să-l recapeţi pentru veşnicie; dar nu ca rob, ci mai mult decât un rob: frate iubit, mai cu seamă mie, dar cu atât mai mult ţie, şi în trup, şi în Domnul. Aşadar, dacă mă ai pe mine părtaş, primeşte-l pe el ca şi cum aş fi eu… odihneşte-mi inima întru Hristos!”[1]

Doamne, câtă gingăşie părintească! Dar viziunea socială, prin desfiinţarea sclaviei omeneşti!

Calinic Argeșeanul

[1] Filimon 1, 12-20