Dintru început, Faptele Apostolilor şi Evanghelia a treia alcătuiau o singură operă, având acelaşi autor, pe Luca, doctorul cel iscusit, pictorul cel inspirat, cărturarul luminat şi scriitorul „primei istorii a obârşiilor creştine”.
Se crede, că după anul 150, creştinii ar fi dorit ca cele patru Evanghelii să se întrupeze într-un singur codice, cum le avem până în ziua de azi şi vor rămâne pururea.
Cartea Faptele Apostolilor, precum şi Evanghelia după Luca, au avut o destinaţie specială, fiind adresate aceluiaşi nobil roman convertit la creştinism, Teofil, după cum citim: „M-am gândit că e bine să ţi le scriu pe rând, Prea puternice Teofile, pentru ca tu să cunoşti temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit.”[1]
Scrierile sacre ale Bibliei au un dinamism absolut pentru că au fost alcătuite sub adumbrirea Duhului Sfânt. Sfântul Luca a scris cel mai mult inspirându-se din participarea sa directă la evenimentele biblice, Faptele Apostolilor fiind vii prin excelenţă. Unele episoade sunt relatate la persoana întâia plural, drept dovadă că notele – jurnalul de călătorie – al Sfântului Luca au fost scrise şi transcrise direct.
Putem afirma cu certitudine, că Faptele Apostolilor, cartea de geniu istoric-literar a Sfântului Luca este o veritabilă istorie de răspândire a creştinismului din primul veac creştin, în marea arie mediteraneană, începând de la Ierusalim, Roma şi până în Peninsula Iberică, Spania de azi.
Pentru înţelegerea fenomenului misionar al Sfântului Pavel, el însuşi un fenomenal Apostol, se impune ca Faptele Apostolilor să fie citită cu toată atenţia şi cu decenţa unui cărturar şi om de ştiinţă.
Cum, pe unii dintre noi ne apucă, aşa, tam-nesam, câte un val de superficialitate şi lipsă de interes asupra adevărurilor de credinţă, ştiinţific întemeiate, suntem prea uşor abătuţi de la drumul drept, care duce la dezlegarea necunoscutelor din domeniul credinţei în Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane: Tată, Fiu şi Duhul Sfânt!
Din când în când, trebuie să punem mâna pe carte şi să ne întărim în credinţa semănată de Dumnezeu în inimile noastre, prin osteneala atâtor pălmaşi în Ogorul Domnului!
Calinic Argeșeanul
[1] Luca 1, 3-4
