În canonul cărţilor Noului Testament, Evanghelia dupăMarcu ocupă locul doi, deşi, din punct de vedere cronologic deţine primatul, făcând abstracţie de versiunea aramaică a lui Matei evanghelistul.
Evanghelia după Marcu, scrisă de Ioan Marcu, în anul 63-64 d. H. are doar 673 de versete, fiind cea mai scurtă, am putea spune, telegrafică.
Ioan Marcu l-a văzut pe Iisus Hristos doar atunci când era copilandru, potrivit Sfintei Tradiţii. Cina cea de Taină a avut loc în casa părintească, iar mama sa, Maria, s-a ocupat de toate cele necesare. Se spune că acea casă din Ierusalim era folosită ca loc de întrunire la rugăciunea apostolilor.[1]
Sfântul Evanghelist Marcu a avut bucuria de a fi ucenicul Sfântului Pavel, până la sfârşitul celei de a doua călătorii misionare, devenind, după aceea „interpret” (secretar, tălmaci) al Sfântului Apostol Petru. La Roma, între anii 63-64, a scris Evanghelia, la cererea creştinilor din Italia şi din Roma.
Sunt sigur că redactarea Evangheliei, Sfântul Marcu a făcut-o în urma cuvântărilor Sfântului Petru. Este scurtă, fără preocupări stilistice, scrierea nefiind o operă literară aşa cum este cazul celorlalte „Evanghelii”. Putem spune, folosind limbajul de azi, că la baza textului a stat stenograma luată de Sfântul Marcu în urma cuvântărilor Sfântului Petru, care avea un stil aparte: sobru, direct, percutant şi fără ifose stilistice, mai deschis, spontan, sincer, dând suflu, culoare şi mult farmec.
Ceea ce mă impresionează cel mai mult din Evanghelia Sfântului Marcu, faţă de toate celelalte episoade din Evangheliile după Matei şi Luca, este relatarea episodului în care diavolii Îl mărturisesc, fără echivoc, pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Episoadele sunt dramatice. Se adresează şi celor care caută să pună la îndoială dumnezeirea lui Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu!
Nemaiauzit! Diavolii mărturisesc pe Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu!
Noi?
Calinic Argeșeanul
[1] Faptele Apostolilor 12, 12