Întotdeauna, când a fost timpul de a scrie despre oameni şi evenimente, m-a cuprins îngrijorarea cum să fie acel material, pentru a reflecta adevărul ca bobul de rouă în care raza soarelui străluceşte.
Dar atunci când a trebuit să scriu despre tainele lui Dumnezeu şi despre puterea Lui care se arată întru Sfinţii Săi, îngrijorarea mea a crescut şi mai mult. Mi-am amintit de glasul psalmistului David care ne cheamă mereu de peste multele veacuri: „Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Dumnezeu pe pământ!” (Psalmul 45, 8). Lucrarea lui Dumnezeu în Cer şi pe pământ ni se arată nouă întru desăvârşită armonie, minunându-ne de grija şi bunătatea lui Dumnezeu de a ne bucura inima, exclamând: Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Psalmul 103, 23).
Între miile şi milioanele de sfinţi cunoscuţi şi necunoscuţi, ca-n cununa de aur cu pietre preţioase, se află şi Sfânta Cuvioasă Paraschiva, ale cărei sfinte moaşte se află în cetatea spirituală din Iaşii Moldovei. Mare a fost bucuria creştinilor, preoţilor şi ierarhilor, când în 13 iulie 1641, moaştele Sfintei Parascheva veneau pentru totdeauna, în dulcea capitală a Moldovei, aproape de inima creştinilor ca blândă mângâietoare şi grabnic ajutătoare. Ştim că domnitorul Vasile Lupu călcase cu piciorul în cetatea Argeşului, însoţit de învăţatul cărturar Varlaam, mitropolitul Moldovei, închinându-se în biserica Sfântul Nicolae Domnesc şi în Catedrala lui Neagoe Vodă Basarab, precum şi la moaştele Sfintei Muceniţe Filoteea. Atunci s-au umplut de admiraţie, dar şi de o invidie fără margini văzând frumuseţea ctitoriilor basarabe, dar şi prezenţa sfintelor moaşte ale Sfintei Filoteea, care ocrotea de sute de ani spaţiul argeşean şi al întregii Ţări Româneşti.
După cum se vede azi, hotărât lucru, nu se putea lăsa mai prejos şi la zidirea Bisericii Trei Ierarhi, s-a silit din răsputeri să fie împodobită cu Sfinte Moaşte. Făcând demersuri stăruitoare către Patriarhul Ecumenic Partenie I al Constantinopolului, precum şi la Sultanul Murat al IV-lea, aşa cum grăiesc înscrisurile lui Dimitrie Cantemir: Sultanul Murat al IV-lea a dat voie domnului Moldovei, Vasile, să strămute sfintele ei moaşte din Biserica Patriarhicească a Constantinopolei şi le-a câştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însuşi veniturile sale – a plătit peste 260 pungi ce datora ea turcilor, (…) 300 de pungi la Poarta Otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte.
Toată strămutarea este zugrăvită pe peretele de miază-zi al Sfinţilor Ierarhi unde se află sfintele moaşte! Vom sublinia că Sfânta Parascheva s-a născut în anul 1025, în localitatea Epivat (azi Boiados) în Turcia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, azi Istanbul, din părinţi, tatăl administrator al localităţii, iar mama, Sofia, o creştină înţeleaptă şi evlavioasă, care au mai avut un prunc ajuns mai târziu episcop, pe nume Epifanie, în localitatea Madita din Tracia, ale cărui moaşte făceau minuni spre marea bucurie a creştinilor. Din pruncie, a urmat sfaturile mamei sale Sofia, mergând la biserică şi făcând milostenie celor săraci. Silită la căsătorie, ea fuge în noaptea nunţii împărţind averea la săraci şi eliberând pe toţi robii, merge în Constantinopol şi apoi la Mănăstirea Heracleea Pontului, petrecând în posturi aspre şi rugăciuni stăruitoare.
Marea dragoste pentru Iisus i-a îndreptat paşii spre Ierusalim unde s-a închinat la mormântul lui Iisus şi la Peştera din Betleemul Iudeii, mergând apoi în Valea Iordanului, unde s-a nevoit, ca şi Maria Egipteanca, ani de zile în post şi rugăciune şi unde ar fi dorit să rămână până la sfârşitul vieţii. Un înger al Domnului, însă, arătându-i-se, i-a zis: Să laşi pustiul şi să te întorci în patria ta, că acolo ţi se cuvine să-ţi dai trupul pământului! Aşadar, s-a întors de îndată în Epivat şi, fără să fie cunoscută de săteni, va sluji în biserică în asceză absolută.
Având doar 25 de ani, pleacă spre Domnul, fiind înmormântată nu departe de Biserică, în apropierea malului mării. După o vreme, sfintele ei moaşte au fost descoperite printr-o minune, în urma unui vis în care îngerul i-a poruncit preotului bisericii să îndepărteze de lângă trupul Sfintei Parascheva un mort aşezat în apropiere. Umblând în mormânt au aflat trupul Sfintei Parascheva întreg, plin de miresme şi izvorâtor de mir, prin care se făceau vindecări tuturor celor care se apropiau cu credinţă de sfintele moaşte. Acesta este motivul pentru care Ţarul Asan I al Imperiului româno-bulgar, care domnea alături de fratele său Petru, a luat sfintele moaşte şi le-a aşezat la Târnovo, capitala Imperiului, unde au stat 150 de ani întru mare cinstire.
În anul 1393, turcii distrug Imperiul românobulgar şi sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva vor fi duse la Belgrad, unde au stat până în anul 1521 când s-au întors din nou la Constantinopol, din cauza turcilor cuceritori, stând încă 120 de ani, făcând minuni şi aducând bucurie tuturor creştinilor din Balcanii cotropiţi de Păgânătate.
De aici, cu mare cinste şi credinţă, la 14 octombrie 1641, au fost aduse în Moldova unde se află şi unde cu evlavie, creştinii români de pretutindeni şi din alte părţi ale lumii vin să se închine, făcând prin darul lui Dumnezeu un noian de minuni. În România este mult cinstită, chiar înainte de a veni la Iaşi în 1641. Iată, că în secolul XIV, la Răşinari lângă Sibiu, s-a zidit o biserică cu hramul Sfânta Parascheva, iar la Roman – Neamţ, în secolul XV, o biserică cu hramul Sfânta Vineri, aşa cum se mai numeşte Sfânta Parascheva la noi. Păstorind şi judeţul Teleormanului, am constatat că sunt foarte multe biserici închinate Sfintei Parascheva şi Sfintei Filoteea.
Aşa se explică faptul că Mircea cel Bătrân a luat de la Târnovo pe cele două sfinte: Parascheva şi Filoteea, în anul 1393, când a fost cotropit de turci, şi au fost aduse dimpreună în Ţara Românească, unde au stat o vreme, Sfânta Parascheva fiind dusă apoi la Belgrad, iar Sfânta Filoteea, la Curtea de Argeş. Pictorii, cu bună ştiinţă, pictează în biserici pe cele două sfinte: Parascheva şi Filoteea alături, noi bucurându-ne şi rugându-le să ne ocrotească cu darurile lor de la Dumnezeu. Aşadar, dimpreună cu Înţeleptul Solomon, vom spune plini de bucuria credinţei: Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu… Drepţii în veci vor fi vii şi sufletul lor nemuritor! (Înţelepciunea lui Solomon III, 1; IV, 7,15).
Doamne, Iisuse Hristoase, Îţi mulţumim pentru bucuria făcută nouă prin Sfinţii Tăi!
Calinic Argeșeanul
