Skip to main content


Biserica și Școala, ca factori educaționali decisivi, au responsabilitatea de a spori cooperarea în vederea educării și formării copiilor și a tinerilor pentru o viață armonioasă în familie şi în societate.



 

Parohia ”Izvorul Tămăduirii” din Municipiul Pitești, a organizat în incinta bisericii din Expo Parc pregătire cu copiii care doresc să-și actualizeze cunoștințele la Limba și Literatura Română.

Programul de pregătire s-a desfășurat în colaborare cu Școala Gimnazială ”Matei Basarab” din Pitești în cadrul unui proiect social-filantropic și educațional de parteneriat ”Școala și Biserca, factori decisivi în promovarea valorilor sociale”.
Cursurile au fost susținute de Doamna profesoară Elena Odă și se adresează elevilor claselor V-VIII.

Asistența tehnică și resursele materiale necesare bunei desfășurări a activității educative sunt asigurate de preoții slujitori Grecu Nicolae și Odă Nicolae.