„Sofonie” şi nu Sofronie, cum mai spunem din viteza rostirii, înseamnă, în traducere „scutul Domnului” sau „Domnul ocroteşte”.
Lucrarea sa profetică, Sofonie scriitorul şi-a exercitat-o în timpul domniei regelui Iosia, între anii 640-609 î. H. .
Sofonie a mustrat fără cruţare decadenţa poporului din regatul lui Iuda. Iată Cuvântul Domnului:
„Să piară’ntru sfârşit de pe faţa pământului,
zice Domnul;
Să piară omul şi vitele,
Să piară peştii mării şi păsările cerului;
Şi vor slăbi necredincioşii
şi pe nelegiuiţi îi voi nimici de pe faţa pământului
zice Domnul.”1
După mustrare necruţătoare, poporul lui „Israel”, care înseamnă „Dumnezeu luptă”, „ascultând de Dumnezeu”, s-a întors de la apucăturile sale necurate. În acest sens, profetul Sofonie scrie, în versiunea lui Valeriu Anania:
„Bucură-te foarte, tu, fiica Sionului,
vesteşte cu glas mare, tu, fiica Ierusalimului!;
din toată inima te veseleşte,
fii plină de’ncântare
tu, fiica Ierusalimului!
Domnul ţi-a şters nedreptăţile
şi te-a izbăvit din inima vrăjmaşilor;
Domnul, Regele lui Israel, e’n mijlocul tău,
şi rele nu vei mai vedea.”2
Dacă şi noi ne vom îndrepta din căile noastre rătăcite, vom fi întâmpinaţi de Dumnezeu, care ne va zice întru bucurie:
„Domnul Dumnezeu e’n tine,
Cel-Puternic te va mântui,
El peste tine va aduce veselie.
Şi’ntru iubirea Sa te va’nnoi
Şi’ntru plinirea dorului S’o veseli de tine
Ca’n zi de sărbătoare!”3
Doamne, câtă ocrotire!
Calinic Argeșeanul
1 Sofonie 1, 2-3
2 Sofonie 3, 14-15
3 Sofonie 3, 17
