Cartea Profetului Iezechiel

Anul 587 î. H., avea să fie un an nenorocit pentru „poporul ales”. Nabucodonosor va cuceri Ierusalimul şi dărâmând templul, va jefui toate odoarele şi va deporta o parte a populaţiei.

Între surghiuniţii de atunci se afla şi Iezechiel, contemporan cu Ieremia. După cinci ani de surghiun, Iezechiel, va fi chemat de Dumnezeu la misiunea de profet, timp de 22 de ani, (592 – 570) când el primeşte ultima profeţie, după cum ne arată comentariul biblic.

Profetul Iezechiel va încerca să lămurească pe nefericiţii exilaţi că dezastrul din 587 î. H., era din cauza multelor păcate săvârşite de ei şi părinţii lor. Cu mare osârdie le întreţinea speranţa că, până la urmă, Dumnezeu nu va lăsa poporul Său „ales” să dispară definitiv, ci va salva „rămăşiţele” din „poporul ales”.

El repetă mereu în profeţiile sale ideea că suprema grijă era pentru întreg poporul care a fosr pedepsit aceea de a se închina doar lui Dumnezeu. Pana profetului Iezechiel n-a cruţat nicio abatere, de niciun fel. Cine citeşte profeţiile sale, va rămâne cu gândul la stările tragice în care-şi ducea lucrarea de trezvie încredinţată de Dumnezeu, înflăcăratul profet Iezechiel.

În capitolul 44, versetele 1-3, se găseşte profeţia mesianică, unde se prefigurează Biserica lui Hristos. Trecerea Domnului prin uşa încuiată a Templului simbolizează prefigurarea Fecioarei Maria, care înainte şi după naşterea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a rămas Pururea Fecioară. Acest text se conjugă perfect cu profeţia care se găseşte la capitolul 7, versetul 17, în Cartea lui Isaia.

Despre învierea de obşte, la sfârşitul veacurilor¹ găsim desluşire la Iezechiel, profetul speranţei, care, astfel ne încurajează: „Şi le voi da o altă inimă, şi duh nou voi pune într-înşii; inima lor de piatră le-o voi smulge din trup şi le voi da o inimă de carne, pentru ca ei în poruncile mele să umble şi rânduielile Mele să le păzească şi să le facă; şi ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi lor Dumnezeu.”²

Să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne ajute, ca şi noi să umblăm în căile Domnului, lepădând inima noastră de piatră!

Calinic Argeșeanul