După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Când marele domnitor creștin al Țării Românești împlinea exact 60 de ani la 15 august 1714, sultanul Ahmed al III-lea a dorit să dea un spectacol unic în istorie în fața ambasadorilor marilor puteri europene: Franța, Anglia, Rusia, Imperiul Habsburgic. Era vădită cruzimea asasinilor precum și o Europă slăbănoagă în fața barbariei și a tiraniei păgânilor.
După cele mai crunte chinuri, din Joia Mare, 24 martie 1714, până la 15 august același an, după prădarea întregului avut și trădarea Cantacuzinilor porecliți Șeităneștii – rudele Brâncoveanului, marele domn, după cum scrie secretarul din Florența, Delchiaro, își îmbărbăta pruncii aduși ca mieii spre junghiere: „Fiii mei, fiți curajoși! Am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puțin să salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!” Capetele mucenicilor au zburat de sub securea călăului și, după ce au fost târâți pe străzile Istanbulului, au fost aruncați în Bosfor. Mâini creștine au scos din apă trupurile și le-au îngropat la Mănăstirea din Insula Halki unde ctitorise marele martir Constantin Brâncoveanu.
În 1720, Marica, soția Domnului martir, a adus trupul său și l-a îngropat la Sfântul Gheorghe Nou din București. Deasupra lespedei de marmură fără niciun nume a pus o candelă de argint de strajă. După 200 de ani, în 1914, când se făcea prima pomenire, s-a citit inscripția discretă de pe candelă: „Această candelă, ce s-a dat la Sfântul Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod și iaste făcută de Doamna Măriei Sale Maria, carea și Măria Sa nădăjduiește în Domnul iarăși aici să i se odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.
Trădătorii au pierit rapid.
Cel care a uneltit și a ajuns domn, Ștefan Cantacuzino, în 1716 (după 2 ani) a avut aceeași soartă, fiind decapitat tot la Istanbul, iar Constantin Cantacuzino, marele intrigant și trădător, decapitat tot în 1716, iar capul golit de creier a fost umplut cu câlți. Când Constantin Brâncoveanu era dus la Istanbul cu toată casa, i-a spus vărului său Ștefan Cantacuzino, noul domn: „Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui. Dacă sunt însă fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să-i ierte pe vrăjmașii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răzbunătoare a Judecății divine!”
După numai doi ani, Judecata Divină s-a făcut!
Iar Sfinții Brâncoveni se bucură în Împărăția Luminii!
Calinic Argeșeanul
