Înfrângerea de sine este o mare biruinţă şi o strălucită artă duhovnicească. Fără un povăţuitor iscusit nu putem avea un drum binecuvântat de Dumnezeu.
Atunci când ne punem nădejdea în lucrul nostru fără o consfătuire de inimă ajungem în mare primejdie.
Sfântul Antonie a zis: „Ştiu călugări care, după multe nevoinţe, au căzut şi au ajuns să-şi iasă din minţi, pentru că şi-au pus nădejdea în lucrul lor şi n-au luat în seamă porunca următoare: Întreabă-l pe părintele tău şi el te va povăţui”.
Ce mare delicateţe sufletească este ca pruncii să asculte de părinţii care i-au născut! Cum ar veni aceasta? Exact cum sfătuia bătrânul Antonie pe fiii săi duhovniceşti: „Pe cât posibil, călugărul trebuie să-i întrebe pe bătrâni şi câţi paşi trebuie să facă, şi câte picături de apă să bea în chilie, ca să nu greşească nici în privinţa acestor lucruri”.
Sfântul Antonie zice: „Supunerea şi înfrânarea vor veni de hac fiarelor”, apucăturilor noastre nestăpânite.
Supunerea, ascultarea şi înfrânarea, tripticul desăvârşirii!
Calinic Argeșeanul
