Greu lucru este stăpânirea de sine. Lupta mare dusă de sfinţii sihaştri ai pustiului a încununat fruntea ostenitorilor.
Ieşirea în public, cu orice preţ, parcă împingându-te cineva nevăzut, este o mare ispită.
Împăratul Constantin cel Mare, auzind de faima Sfântului Antonie, i-a trimis o scrisoare prin care îl ruga să meargă la Constantinopol. Căzând pe gânduri, se întrebă ce să facă? Îndreptându-se către ucenicul său pe nume Pavel, zice: „Oare trebuie să mă duc?” El îi răspunde: „Dacă mergi, te numeşti Antonie; dacă nu mergi, avva Antonie rămâi.”
Ucenici înţelepţi. Mare minune!
Calinic Argeșeanul