Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti, este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in ziua de 22 iunie. Sfantul Grigorie s-a nascut in anul 1765, in localitatea Bucuresti, si a intrat in monahism la Manastirea Neamt, sub indrumarea duhovniceasca a Sfantului Paisie Velicicovski. In anul 1823, pe cand era numai ierodiacon, vrednicul nevoitor a fost hirotonit episcop, fiind asezat in cinstea de Mitropolit al Tarii Romanesti (1823-1834).
Sfantul Grigorie a trecut la cele vesnice in data de 22 iunie 1834, fiind inmormantat in partea de miaza-noapte a bisericii celei mari din Manastirea Caldarusani. Canonizarea Sfantului Ierarh Grigorie Dascalul a fost proclamata in data de 21 mai 2006, in ziua hramului Catedralei Patriarhale din Bucuresti. Cinstitele sale Moaste se afla in Manastirea Caldarusani, din judetul Ilfov.
Pentru viata si activitatea sa duhovniceasca si culturala, Sfantul Ierarh Grigorie a ramas in memoria Bisericii si a neamului romanesc drept cel mai de seama intaistatator al scaunului Mitropoliei Tarii Romanesti din secolul al XIX-lea, pentru aceasta el fiind supranumit “Dascalul”.
Sfantul Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti
Sfantul Grigorie Dascalul s-a nascut in anul 1765, in localitatea Bucuresti. La varsta de sapte ani, tanarul Gheorghe, dupa numele sau de mirean, a fost dat sa invete carte la scoala elementara de la Manastirea Sfantul Sava. Inca din vremea studiilor, tanarul va lega o stransa prietenie cu monahii Gherontie si Dorotei, de la Manastirea Neamt. De la ieromonahul Gherontie, sfantul va afla despre viata duhovniceasca din Manastirea Neamt, organizata de Sfantul Paisie de la Neamt.
In jurul anului 1790, tanarul Gheorghe va pleca spre Manastirea Neamt, unde va fi tuns in monahism chiar de Sfantul Paisie Velicicovski, sub numele de Grigorie. In scurt timp, el va fi hirotonit ierodiacon, fiind asezat sub ascultarea ieromonahului Gherontie. Mai apoi, cei doi vor fi randuiti sa talmaceasca din greceste scrierile Sfintilor Parinti.
In cadrul “Tomosului de canonizare”, gasim scris: “Parintele nostru Grigorie Dascalu, implinitor al virtutilor evanghelice, talcuitor al dumnezeiestilor Scripturi si povatuitor cucernic al faptelor bune, inca din frageda varsta, cu mintea luminata si de o viata curata, a deprins invatatura Duhului pe care, apoi, a desavarsit-o, la scoala Sfantului Paisie de la Neamt.”
Mitropolitul Dositei Filitti al Ungrovlahiei ii va cere Sfantului Paisie de la Neamt sa-i trimita “doi parinti procopsiti la talcuirea sfintelor carti dupa elinie”. Acesti doi parinti vor fi ieromonahul Gherontie si ierodiaconul Grigorie. Ajunsi in Bucuresti, cei doi vor talmaci si tipari doua lucrari: “Carte folositoare de suflet”, tiparita pentru prima data in anul 1799, si “Chiriacodromion la Evangheliile duminicale, al invatatului arhiepiscop grec Nichifor Teotochis”, tiparita in anul 1801. Prima carte era un fel de indreptar pentru Taina Spovedaniei. In paralel cu lucrarea de talmacire, Sfantul Grigorie va fi randuit de mitropolit si ca bibliotecar al Mitropoliei din Bucuresti.
In anul 1802, cei doi calugari carturari se vor afla din nou la Manastirea Neamt. Fiind randuit de Dumnezeu la carma Mitropoliei Moldovei vrednicul Veniamin Costachi, din dorinta acestuia, carturarii de la Neamt vor talcui multe alte carti de folos sufletesc, precum: “Taina credinţei noastre cei pravoslavnici” (1803); “Talcuirea la Evanghelii a Sfantului Teofilact al Bulgariei” (1805); “Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin” (1806); “Vietile Sfintilor. Luna septembrie” (1807) etc.
In anul 1812, fiind iubitor de liniste si de rugaciune, la indemnul Sfantului Paisie, tanarul Grigorie va merge in Sfantul Munte Athos, impreuna cu duhovnicul Gherontie, spre a cunoaste tainele vietii duhovnicesti. Pe drumul de intoarcere, cuviosul Gerontie va fi ucis de talhari, in apropiere de Dunare (orasul Plovdiv, Bulgaria). Dupa inmormantarea acestuia, intr-o manastire din apropiere, Sfantul Grigorie va merge din nou la Manastirea Neamt. Aici, cuviosul va continua talmacirea dumnezeiestilor scrieri, cu multa ravna, spre luminarea poporului lui Dumnezeu.
In anul 1820, ierodiaconul Grigorie va pleca din Manastirea Neamt si se va aseza, pentru o vreme, in Manastirea Antim, din Bucuresti, iar mai apoi, in Manastirea Caldarusani, a carei obste fusese proaspat reorganizata si intarita duhovniceste de catre Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica, intre anii 1794-1806. Aici, sfantul va ajunge cunoscut multora pentru intelepciunea, smerenia si dragostea lui de Dumnezeu.
Mai apoi, in anul 1823, pe cand invatatul ierodiacon Grigorie trudea la traducerea din greceste a “Vietilor Sfintilor”, fara de veste s-a pomenit a se urca pe scaunul mitropolitan al Tarii Romanesti, pe care, de altfel, l-a primit cu mare greutate si numai dupa lungi insistente, din partea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica. Pentru postul de mitropolit fusesera propuse trei persoane: un arhimandrit, un ieromonah si ierodiaconul Grigorie Dascalul. Deoarece domnitorul dorea ca viitorul mitropolit sa fie roman de neam si sa aiba stiinta de carte, a fost ales ierodiaconul Grigorie. Era pentru prima data cand mitropolitul nu era ales dintre episcopii de la Buzau sau Ramnic.
Hirotonia intru episcop a Sfantului Grigorie avut loc in ziua de 10 ianuarie 1823. Aceasta slujire o va indeplini sfantul vreme de unsprezece ani, in perioada anilor 1823-1834. In cadrul “Tomosului de canonizare”, gasim scris: “Fiind iubitor de intelepciune, a primit ingerescul chip al calugariei, de care nu s-a despartit pana la moarte. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a chemat la treapta arhieriei, spre a fi pilda vrednica de urmat pentru multi, ca aceia, vazand faptele noastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal nostru cel din ceruri.”
Ca episcop, Sfantul Grigorie Dascalul a desfasurat o neobosita activitate pastoral-misionara si social-culturala, numind ierarhi in Episcopiile de Arges, Ramnic si Buzau, intemeind scoli teologice in fiecare centru eparhial, hirotonind preoti vrednici si invatand neincetat la pastrarea dreptei credinte. De asemenea, el a fost un exemplu viu de iubire jertfelnica, dand fiecaruia daruri sufletesti si trupesti, dupa trebuinta. Numerosi saraci, vaduve si orfani au primit de la Sfantul Grigorie mangaiere sufleteasca, binecuvantare si daruri materiale (adapost, hrana si carti).
Pe fiii sai duhovnicesti, Sfantul Grigorie ii invata, zicand: “Cat avem vreme, sa lucram cele bune. Sa vietuim dupa cum zice Apostolul, cu infranare, cu dreptate si cu buna-credinta. Ca dupa ce ne vom duce de aici, nici un cuvant de indreptare nu ne va fi noua catre Cel ce ne va lua seama. Precum nici carmaciului, dupa ce se va ineca corabia, nici doctorului, dupa ce va muri bolnavul. Ce vom face dar, va zice cineva? Sa chemam doctori iscusiti si care nu mint numele, pe Sfintii Parinti. Si, auzind sfaturile lor, sa ne plecam lor si primind plasturii lor, sa le punem la ranile noastre. Mai ales ca si retetele se dau in limba noastră si in dar.”
Slujirea cu abnegatie a Sfantului Grigorie a fost intrerupta odata cu instaurarea administratiei ruse in Principatele Romane, dupa razboiul dintre Rusia si Turcia, izbucnit in anul 1828. Incepand cu anul 1828, Sfantul Grigorie va fi numit loctiitor de domn, domnitorul Grigorie Ghica fiind plecat din tara. Deoarece nu a fost de acord cu instituirea de noi taxe, mitropolitul a intrat in conflict cu noua stapanire. Pentru aceasta, in februarie 1829, autoritatile ruse il vor inlatura din scaun pe Sfantul Grigorie si-l vor exila in Chisinau. Din acest moment, vreme de aproape cinci ani, Dascalul Tarii Romanesti a pribegit, mai intai in Chisinau, iar mai apoi in Buzau si la Manastirea Caldarusani. Pornind in acest exil, Sfantul Grigorie Dascalul s-a incredintat cu totul in mana lui Dumnezeu, zicand si el, asemenea Sfantului Ioan Gura de Aur: “Slava lui Dumnezeu, pentru toate!”
In luna aprilie a anului 1833, Sfantul Grigorie avea sa primeasca acceptul de a se aseza in Manastirea Caldarusani. Abia in luna august a aceluiasi an, el va putea sa se intoarca in Bucuresti, reluandu-si scaunul de mitropolit.
In aceasta perioada, Sfantul Grigorie s-a ingrijit de restaurarea Catedralei Mitropolitane din Bucuresti, iar mai apoi de retiparirea colectiei “Vietile Sfintilor”, in doisprezece volume, dupa editia de la Manastirea Neamt (1807-1815), pe care o considera “atat de folositoare pentru formarea duhovniceasca si luminarea sufletelor credinciosilor”. Atat lucrarile de restaurare, cat si tiparirea colectiei amintite, vor fi terminate dupa trecerea sfantului la cele vesnice.
In cadrul “Tomosului de canonizare”, gasim scris: “Ca pastor de suflete, s-a nevoit, ostenindu-se cu traducerea si talcuirea sfintelor carti, iar dupa ce a suferit mai multe incercari si necazuri in aceasta viata trecatoare, s-a mutat catre Domnul ca un adevarat aparator al celor asupriti si marturisitor al credintei ortodoxe.” Dupa moartea sa, ucenicii sai nu au gasit nici o avere in chilia sfantului, cu numai carti, care erau randuite sa se dea in dar.
Sfantul Grigorie a trecut la cele vesnice in data de 22 iunie 1834, fiind inmormantat in partea de miaza-noapte a Catedralei Mitropolitane. Dupa sapte ani, precum spune parintele Ioanichie Balan, osemintele sale s-au stramutat in gropnita Manastirii Caldarusani, iar mai apoi in privorul bisericii celei mari. Mutarea cinstitelor sale oseminte a avut loc in anul 1841, prin grija patriarhului Iustinian Marina. Pe cinstitul sau cap sta scris: “Acest cap este al preasfintitului nostru mitropolit Grigorie al III-lea. La anul 1829, din porunca Rusiei, s-au dus in Basarabia, iar dupa slobozenie s-au intors in Bucureşti, la scaunul sau si au raposat in Domnul, cu pace, la leatu 1834.”
