Skip to main content


Cugetând și eu, ca tot omul, cam cum merge bulgărele acesta din pământ, foc, apă, metale și hidrogen, străbătând fără oboseală prin Universul acesta, de capătul căruia nu prea dăm, nici măcar cu telescopul Hubble, care s-a ,,holbat” la o distanță uluitoare de aproape 10 miliarde de ani lumină, stai locului și rămâi uimit!

Cred că este potrivit să privim, ziua la zidirea Domnului Dumnezeu, dar și noaptea, să ridicăm ochii și inima la Creatorul Dumnezeu, auzind cum îngerul ne șoptește, pe nerăsuflate: ,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Ziua zilei spune cuvânt, și noaptea nopții vestește știință.”(Ps.18,1-2)

Privind atent la atâtea măreții, m-am îngrijorat mereu, că într-o zi, toate aceste frumuseți și bogății se vor prăbuși într-un război atomic, aducându-ne aminte de prăpădenia căzută asupra Japoniei, în zilele de 6 si 9 august 1945, iar când au ajuns bombele asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, spectrul morții a nimicit orice urmă de viață.

M-am dres la inimă și la minte, biruind spaimele ce m-au cuprins, când am citit din Evanghelia după Sfântul Ioan: ,,Căci precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine.”(Ioan 5,26)

Așadar, slavă Domnului Dumnezeu! Viața va supraviețui, oricare vor fi încercările care vor veni peste noi! Pentru că Dumnezeu este viață și El nu poate fi distrus niciodată!

Și totuși! Se aude prin lume (mass-media mondială!) cum se înarmează anumite țări și fabrică tot felul de arme, bombe cu neutroni, bombe chimice, bombe cu cobalt, rachete, încât, virusurile și infecțiile, rămân mici copii pe lângă balisticile, tunurile cu laser și alte mijloace de a se crea reacție atomică în lanț despre care avertizează specialiștii.

Așadar, mijloace de distrugere totală a Pământului, premize ale unei prăbușiri cosmice bat la ușă. Iată ce scrie în Sfintele Scripturi, Sfântul Apostol Petru: ,,Iar ziua Domnului va veni pe neașteptate, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el se vor mistui.”(II Petru 3,10)

Se știe că în inima Pământului este o masă imensă de metale incandescente și vedem aceasta fiecare, când, în anumite timpuri se reactivează vulcanii, care aruncă metale topite, revărsându-se peste versanții munților. Cine nu-și amintește de vulcanul Vezuviu, care a înnecat orașul Pompei, acum două mii de ani?

Într-o nouă ordine mondială, adevărată, prima grijă a celor care conduc destinele omenirii, trebuie să pornească de la oprirea cursei înarmărilor și a eliminării din lume a întregului arsenal nuclear și de tehnică clasică.

Dacă nu se începe această lucrare în consens frățesc, se va vedea cum Pământul, ca o torță uriașă va lumina pentru ultima oară, arzând de ,,istov”: ,,Iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși ” (II Petru 3, 7)

Sperăm, totuși, întru nădejdea care ne-o pune Domnul Dumnezeu, ca un pansament mângâietor când citim în Sacrele Scripturi: ,,Domnul nu întârzie cu făgăduința Sa, după cum socotesc unii că este întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ca toți să vină la pocăință!”(II Petru 3,9).

Așadar, care este țara cea dintâi de pe mapamond, care începe, efectiv, cu dezarmarea generală și totală ? Cine dă exemplul cel mai înțelept?

Acela este eroul păcii și al iubirii mondiale!

Acesta este fiul lui Dumnezeu!

Domnul nostru Iisus Hristos ne binecuvintează, zicând: ,,Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.”(Matei 5,9)

Calinic Argeșeanul