Skip to main content

Dacă am încerca să punem în balanţă toate calităţile noastre, nu ar putea înclina mai mult talerul cântarului decât acela în care este pusă delicateţea sufletului şi buna stare a inimii.

Gândul ne-ar duce încetinel, dar sigur, la mulţumirea către Dumnezeu, pentru toate darurile făcute nouă, dintre care viaţa pe care o trăim, aici pe pământ, o vreme, în frumuseţea lumii văzute.

Viaţa noastră este cel mai de preţ dar. Din mila lui Dumnezeu, ne-am născut în chipul făpturii umane. Ne puteam naşte în chipuri de: balauri, hiene, şoareci, anaconde, broaşte şi alte dihănii. Faptul că Dumnezeu ne-a zidit făpturi cu identitate divină, aşezând suflarea Sa în mâna de ţărână, este motivaţia deplină de a-I sluji, de a-I aduce mulţumiri şi laude cu neodihnită râvnă.

Doar atunci când noi pierdem un ochi sau pe amândoi, auzul sau graiul, ca să nu mai vorbim de celelalte mădulare folositoare nouă, ca mersul sau lucrarea mâinilor noastre, doar atunci, din păcate, noi ne dăm seama de darul sănătăţii.

Acest dar minunat cu care ne-a înzestrat Bunul Dumnezeu din belşug, al sănătăţii trupului şi sufletului, să-l păstrăm cu sfinţenie pentru a nu-l pierde.

Am văzut oameni, din nefericire, care suferă din cauza pierderii acestor daruri. Pe unii îi apucă disperarea. Într-una dintre zile, la biserica unde am slujit, a venit un creştin voinic, om de măsură înaltă şi la credinţă. Era orb din cauza unui accident la serviciu. Soţia îl ajuta, îndrumându-i paşii. L-am simţit că avea o mare mulţumire în suflet şi că starea lui de nevedere fusese învinsă de credinţă şi sfială către Dumnezeu, Care ştie şi vede toate.

Creştinul era numai zâmbet, iar faţa îi radia ca a unui înger. Dacă noi cei care ne-am născut să vieţuim în această frumuseţe a lumii văzute, am avea grijă să-I mulţumim, în fiecare zi lui Dumnezeu şi pentru că ne-am trezit, dis-de-dimineaţă, într-o nouă existenţă, am avea cea mai mare bucurie şi am înţelege mai bine viaţa şi pe Ziditorul ei.

Ziua ne-ar fi plină de lumină. Oamenii ne-ar părea ca îngerii care se dau tumba prin dumbrăvile cu amiros de iasomie.

Calinic Argeșeanul