Nu este o noutate pentru nimeni bucuria de a vorbi despre ceea ce am numit onoarea de a fi oaspete! Când vorbim despre virtuţile de căpătâi ale românilor, parcă n-ai putea trece cu vederea iubirea de oaspeţi. Îmi aduc aminte o scenă din copilărie care m-a bucurat, dar care m-a pus şi pe gânduri.
Era hramul bisericii de toamnă, 1 octombrie, când se prăznuia în satul Cracăul Negru, Acoperământul Maicii Domnului, aşa cum avem hram şi în Grădina Maicii Domnului din Mănăstirea Argeşului (Biserica de lemn din cimitir).
L-am văzut pe tata ieşind la răspântii de drum, trimis de mama, ca să aducă oaspeţi la masă pe cei pe care nu-i chema nimeni. Tata m-a luat şi pe mine, ca să mă înveţe, dragă Doamne, cum să cresc şi cum să mă comport în viaţă.
M-am cam codit, dar la insistenţele tatei, n-am avut încotro şi am ieşit la răspântii. Tata chema bărbaţii şi femeile care mergeau agale de la biserică şi nu-i poftea nimeni. Când am văzut că rândurile se îngroşau, am luat-o la fugă să-i spun mamei că erau prea mulţi şi n-o să avem de unde să le dăm de mâncare tuturor. Am auzit pe mama zicându-mi bucuroasă:
– Stai liniştit, băiete, Maica Domnului va înmulţi mâncarea şi va ajunge la toţi!
A fost o mare bucurie! Mama era fericită, iar tata tot poftea şi îndemna la mâncare şi băutură pe cei care nu aveau rubedenii şi nu-i invita nimeni.
N-am uitat nici azi scenele repetate din copilărie, mai ales că mama mă punea să păzesc oalele cu zeamă de găină – ce bunătate! – cu sarmale şi mai ales cu pilaf împănat cu felii de slănină afumată. D’apoi cozonacul şi plăcintele cu brânză de oaie? Ce grozav este să poţi omeni pe cineva!
George Racoveanu spune: „Este adevărat că a omeni pe cineva înseamnă a-l primi cu inima deschisă, a-l ospăta şi a-i da cinstea cuvenită omului”.
Sigur că şi alte popoare au virtutea de a omeni, dar românul dă oaspetelui ce are mai bun. Iubirea de străini – spune poporul – dar dumnezeiesc. Iată că George Racoveanu, ne aminteşte: „Când vine la tine străinul, întâmpină-l ca un părinte”. Sau „pe străin nu-l îndepărta de la casa ta înainte de a-l îndestula”.
Neîndoielnic, fericirea de a face bucurii este semnul harului Duhului Sfânt din inima omului plin de setea dumnezeiască de a cinsti zidirea Atotputernicului Dumnezeu!
Calinic Argeșeanul







