Când e vorba de îmbătrânire, nimeni nu ar vrea să discute, dar ea vine sau se ţine de noi ca umbra. N-am crede că îmbătrânirea începe cu albirea părului. Vedem adesea-n jurul nostru oameni cu părul negru ca pana corbului, dar atinşi de pesimism, iar alţii, cu părul alb cuprinşi de o prospeţime tinerească de invidiat.
Avem două alternative distincte: „Dacă ai mereu în minte gândul bătrâneţii şi teama că te va ajunge repede, o vei simţi într-adevăr foarte repede şi în trup”, iar: „Dacă ai în minte gândul tinereţii, ea va dăinui multă vreme şi în trup”, după cum gândea Orison Swett Marden.
Unii dintre noi îşi numără cu compasul încreţiturile de pe obraz, frunte şi alte porţiuni ale bietului trup. Dacă ne aruncăm privirile cu atenţie, putem vedea făpturi cu obrazul proaspăt, catifelat, dar plini de moleşeală ca moşnegii, iar pe altele, cu obrazul bătut de soare şi riduri adânci, dar cu o vioiciune mare, scăpărând de optimism şi inteligenţă.
Se mai spune că îmbătrânirea începe cu căderea dinţilor şi slăbirea vederii, aşa cum adăstam în vorbă pe un oarecare arhiereu. De îndată, mi s-a spus că nu am minte deloc, întrucât lipsa dinţilor e o binecuvântare, că nu ne mai infectăm, că doar aşa ne-am născut, şi îşi molfăia vorbele ca să înţeleg mai bine.
Mai mult, bătrânul arhiereu mi-a spus că îmbătrânirea nu trebuie raportată niciodată la trup şi la neputinţele lui, ci la suflet pentru că de aici izvorăşte primăvara vieţii noastre.
Grija de suflet, de cerinţele lui înalte, credinţa, sfinţenia, sănătatea şi dinamismul, dragostea şi iertarea sunt forţa care ţine sufletul tânăr şi duce după el şi trupul, oricare i-ar fi vârsta.
Plecăm, astfel, bătrâni de tineri şi tineri de bătrâni! Depinde numai de noi.
În Ceruri, la Părintele Luminilor nu putem ajunge decât bătrâni de tineri!
Calinic Argeșeanul
