Skip to main content

În Duminica a XXV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența numeroșilor credincioși.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit despre Pilda Samarineanului Milostiv, evidențiind faptul că mila față de aproapele reprezintă cheia înțelegerii mesajului evanghelic. Samarineanul nu a rămas indiferent în fața celui căzut între tâlhari, ci s-a apropiat de acesta, i-a purtat de grijă și l-a îngrijit cu dragoste și compasiune.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța milei, ca virtute deosebită a sufletului creștin, îndemnându-i pe credincioși să fie solidari, să nu rămână nepăsători la suferințele celor din jur și să învețe să aibă grijă unii de alții, urmând exemplul Samarineanului Milostiv.

Ridicarea schitului a fost posibilă pe un teren aflat în proprietatea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului încă din anul 2002. Lucrările au început în anul 2005, prin construirea unui arhondaric, clădire destinată găzduirii pelerinilor și credincioșilor, care a fost finalizat în perioada 2016-2018.