Skip to main content

Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului  prin  Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a desfășurat o acțiune misionar-pastorală, în care părintele slujitor Dan Stancu de la parohia Glavacioc, protoieria Costești, a fost în mijlocul elevilor de la școala din localitate și le-a oferit daruri.